Am aşteptat cu sufletul la gură această ediţie de campionat. Din start au apărut primele scandaluri, cele legate de arbitraj. Mai apoi lamentările penibile ale lui Iancu de la Timişoara, problemele cu banii de la Urziceni, iar în aceste zile tevatura de la Steaua. A mai fost şi eşecul lui Dinamo în Europa (clasic, în ultimii ani) şi uite aşa, după trei săptămîni, mi-a trecut cheful de fotbal românesc.Uitîndu-mă o oră la discursul gîngav al lui Becali, mi-am dat seama că riscăm să ne prostim cu toţii urmărind acest fotbal-vorbit, o marcă pe care o putem înregistra. Cînd preşedintele ligii afirmă (în glumă, sînt sigur) că un campionat nu se cîştigă doar pe teren, cînd cele şase goluri ale lui Erik de la Mediaş pălesc în faţa unei fraze rostite de omul cu palatul, mă întreb cine naiba mai poate fi interesat de fotbalul-jucat. Nu e mai simplu să îl vorbim? Oricum am înţeles că oamenii de fotbal sînt „vorbiţi”. Ar fi mai simplu şi pentru selecţioner să primească de la preşedinţii de cluburi o listă cu propuneri şi astfel să construiască o naţională puternică. Lucescu jr. ar trebui să stea mai mult pe acasă, la televizor, şi, urmărind talk-show-urile atît de interesante, să ia frumos creionul şi să noteze tot. În asta ar putea consta salvarea fotbalului românesc: în vorbe. Oricum nu mai interesează pe nimeni ce se întîmplă pe teren. Culisele sînt fascinante.
Campionatul pipi-kaka
anterior