Ieri am fost la Sala Sporturilor să văd cum se pregătesc băieţii de la „U” Mobitelco pentru meciul cu CSU Ploieşti. Percepţia mea de „outsider” a fost de determinare în rândul lor. Am vorbit puţin cu Dykes la finalul antrenamentului, final în care s-a întrecut fără nicio miza cu Faur la „dunk-uri”. Dykes a ajuns la începutul anului la Cluj şi primul meci la care a asistat a fost chiar un derby între cele două echipe. Îmi spunea ieri că îşi aminteşte nebunia care s-a creat în jurul acestei rivalităţi, iar după finala de tristă amintire pierdută de clujeni sezonul trecut chiar în faţa ploieştenilor o revanşă la scară ar fi dulce. Americanul era foarte încântat însă de macajele adoptate de FIBA şi similare cu cele din NBA. Pentru că are tendoane de cangur şi l-am văzut de multe ori zburând efectiv către panourile adverse, Dykes s-a declarat fanul zonei restricţionate de sub panou în care nu se mai acordă fault în atac şi cu care avea probleme sezonul trecut.
Americanul nu pleacă de la sală după antrenament fără prietenul său, David Lawrence. Acesta din urmă se află încă în perioada de recuperare după accidentările care l-au ţinut departe de parchet aproape un an. Îmi mărturisea că nu mai suportă să se uite la alţii cum joacă baschet, că el nu e fan, el e jucător şi locul lui este în teren. David era încrezător şi spunea că se aşteaptă ca în maxim o lună să reintre pe teren. Îmi spunea că îşi va face debutul în acest sezon chiar în competiţia în care s-a accidentat, CEBL, întrecere care începe pentru clujeni în 11 octombrie.
Deşi nu a văzut finala din sezonul trecut, David consideră că echipa are cel mai bun lot din campionat de vreo câşiva ani încoace şi singurul lucru care lipseşte este titlul suprem în baschetul Românesc. Fan declarat Atlanta Hawks, David Lawrence spune că şi-a urmărit sporadic echipa favorită în presezon din cauza antrenamentelor de dimineaţă care îl împiedică să stea până la orele târzii la care se joacă meciurile, dar că abia aşteaptă startul de sezon în NBA. Până cînd va începe sezonul peste ocean, David este convins că „U” Mobitelco va învinge astăzi chiar la Cluj, campioana en-titre, CSU Ploieşti. Meciul este programat de la ora 18.00 în Sala Sporturilor Horia Demian şi va fi transmis şi de TVR3. Vă recomand totuşi să treceţi pe la sală pentru că atmosfera unui derby trăit pe viu este incomparabilă.

1 comment
„echipa are cel mai bun lot din campionat de vreo câtiva ani încoace” – mare dreptate are. totusi, ceva lipseste de atatia ani. in afara titlului…