Meciul nu are rost să îl comentez, pentru că mulți l-ați văzut. Îmi permit doar o serie de observații. Unele negative (cele mai multe), altele pozitive.
Cu minus
-o repriză, prima, Universitatea nu a jucat nimic
-antrenorul Universității, Marian Pană, a făcut schimbarea anului, l-a înlocuit pe Păcurar (accidentat în minutul 20) cu Acosta, după care l-a scos pe Acosta, în minutul 69, la 1-1, (cînd U era pe val și Acosta juca binișor) și l-a introdus pe Bucșa. În plus, nu e foarte onorant pentru domnia sa să joace cu avantaj numeric și să fie surprins de tactica omologului său.
-tot antrenorul Universității, același Marian Pană, l-a înjurat pe Acosta în momentul schimbării, pomenind de mama acestuia, ceea ce s-a văzut, din păcate, și pe micul ecran.
-Matache a fost “ghips” total în această partidă. A ieșit pe sub mingi, a lăsat să cadă baloane din corner pe linia de 6 metri, a fost de cascadorii rîsului.
-Cenic a prins echipa, dar nu cred că merita
-putem rămîne cu impresia că nu s-a dorit mai mult (mai cu seamă că Universitatea a jucat aproape o repriză cu un om mai mult pe teren)
Cu minus, dar nu în dreptul lui U
-comentatorii au stat la meci ca la o șuetă. Unul dintre ei a povestit la un moment dat basmul “Prîslea cel Voinic și merele de aur”, ceea ce a fost destul de jenant.
-fotbaliștii de la FC Brașov au jucat extrem de dur, lucru ce putea fi amendat mai dur de către arbitru
-interes spre zero pentru partidă, din partea gazdelor, tribune aproape goale.
Cu plus, atît cît se poate
-Piț, care a arătat că este fotbalist, nu prieten cu fotbaliștii. Aleargă, mîngîie mingea, dar și pune piciorul cînd e cazul, e bun coordonator, merită un loc în echipă. Deși s-a accidentat în minutul 35, a strîns din dinți și a continuat să joace.
-Lemnaru, care a avut o ocazie și a băgat mingea în poartă
-Acosta, care a revitalizat jocul. Păcat că nu a simțit acest lucru și antrenorul. Sau nu a vrut să simtă.
-Suporterii, o mînă de oameni, care s-au auzit mai tare decît brașovenii

3 comentarii
Da, formidabila acea schimbare. Scor egal, superioritate numerica si inlocuieste un mijlocas recent intrat pe teren, care pe deasupra joaca bine, cu un fundas (!). O fi vrut sa conserve rezultatul excelent de pe tabela? De ce sa risti sa ajungi la penalty-uri, unde sunt din nou egale echipele, cand poti rezolva meciul in 11 vs. 10? Dar noi n-avem acte de antrenor, deci n-o sa intelegem niciodata fineturile tactice ale lui Pana (combinate cu fineturi verbale si urari de sanatate pentru mama lui Acosta).
eu am mai zis ca nu conteaza cine e antrenor la u cluj (in alt articol), dar o minima decenta nu strica nimanui. daca oricum ti se cam spune ce sa faci, macar nu fa si pe cocosul, stai in banca ta
Scenariul asta cu Matache e un fel de deja vu al meciului de anul trecut cu Muresul portocaliu.La 1-1 nu iesea pe o centrare pe 3 m.Numai cat nu striga ‘Vancea hai pe noi/ Sa ne dai si golul doi!”.Ma tem ca Matache la Cluj devine un fel de Burebista(celebrul Costel Campeanu, omul de aranjamente al lui tata Jean la Blatistrita) Cine joaca rolul lui tata Jean la noi acum?Mie mi-e clar; astept si alte opinii.