În epilogul etapei, CSU Sibiu s-a impus pe teren propriu în faţa celor de la BC Timişoara cu scorul de 91-81. Reîntoarcerea la Timişoara s-a dovedit a fi miraculoasă pentru Milos Pesic, care a fost cel mai bun marcator al echipei sale, cu 23 de puncte. Mai mult, Pesic a jucat 40 de minute. Se pare că readaptarea la Timişoara a durat doar o săptămână, în timp ce la Cluj nu a reuşit să intre în ritmul echipei, deşi a avut la dispoziţie vreo trei luni…
Mutarea lui Levar Seals la echipa din Sibiu este una fructuoasă atât pentru jucător, cât şi pentru echipă. Americanul a reuşit în meciul de ieri 25 de puncte şi un indice de 24 la eficienţă şi ne putem aştepta ca fostul „clujean” să devină unul dintre oamenii decisivi ai formaţiei din Sibiu.
Şi, pentru că sunt convins că aşteptaţi clasamentul după prima serie de pronosticuri, am decis ca punctajul să se acorde în felul următor: un punct dacă ghiciţi echipa câştigătoare şi două puncte dacă nimeriţi şi diferenţa de scor. După calcule meticuloase, uite ce a ieşit:
1. Ovidiu Blag 14 p
2. rhadoo_sb 12 p
3. Vasile 11 p
4. Skybrax 10 p
5-6. Tudor 9 p
Florina 9 p
7-8. Liviu 8 p
Mircea 8p
Contestaţiile se primesc în 24 de ore 😀

9 comentarii
mă declar mulțumit, eu nu fac contestație sigur. așteptăm și alți participanți, ca să te ținem ocupat, pentru că știu ce greu este să ții socoteala unor astfel de pronosticuri. dar efortul merită, pentru că la finalul turului vom da liderului o minge de la ancada. și dacă mă bați la cap la începutul săptămînii, facem rost și de niște premii de etapă, să nu aștepte oamenii încă trei săptămîni doar pentru minge. oricum, concursul prinde, o să vezi, pentru că sînt mulți amatori de baschet, și după cum rezultă din pronosticuri, mulți cunoascători. ok, baftă, atenție la socoteli, să nu înșeli, hahahahaha
m-am uitat, totusi, peste etapa, si daca am nimerit 8 rezultate și 4 diferențe de scor, inseamna 8 puncte plus 8 egal 16, nu 14. mai verifica si tu
am nimerit diferenta de scor la mobitelco, asesoft, Otopeni și Sibiu. Nici nu mai zic de ciuc -gaz metan unde am zis peste 20 și a fost exact 20 (că aici am fost foarte aproape)
Ovidiu, punctele le’am acordat in felul urmator: 1 punct pentru anticiparea echipei castigatoare si un punct bonus pentru anticiparea diferentei de scor. Ai anticipat toate cele 8 rezultate si 6 diferente de scor (am luat si cele 2 la limita in considerare), rezulta astfel 14 puncte. Sper ca te’am lamurit.
Oricum nu am explicat suficient de bine modalitate de anticipare a diferentei, dar voi face la etapa urmatoare. Diferentele de scor pe care se poate merge sunt clare si precise. Intre 1-5 puncte, 6-10, 11-15, 15-20 si peste 21 de puncte si nu 3-8, +10 etc cum am mai vazut, dar pentru ca a fost greseala mea am luat in considerare tot.
ok, am inteles, ma conformez
chestia cu pesic a fost cam enervanta. treaba de caracter
E enervant ca a trecut asa usor de la 7-8 puncte pe meci la peste 20…
nu te supara pe mine, pls,
Nu am cum! 😀