Există oameni pe care noi, ardelenii, îi denumim simplu, spunîndu-le oameni faini. Unul dintre ei este Cristi Pojar, cu care m-am întîlnit ieri în piața Engels (mă și mir că ăștia, „specialiștii”, au uitat să îi schimbe numele. Să îi zică Piața Avram Iancu II, sau Unirii II). Așteptam pe cineva. Cristi a coborît din mașină, era îmbrăcat bine de tot, în trend, dar nu avea fițe. Ne-am strîns mîinile și am vorbit 5 minute. Mi-a spus că merge înainte cu colaborarea lui cu Dan Petrescu, că restul poveștilor care au circulat sînt zvonuri. L-am întrebat dacă e mulțumit de felul în care îi calcă pe urme fiul său și mi-a zis că aceia care îl monitorizează ca și fotbalist trebuie să spună acest lucru. Oricum, a adăugat că este mulțumit că fiul său urmează o facultate și că după terminarea ei vrea să îi deschidă acestuia un salon de coafură. Mi-a mai spus că îmi citește editorialele de aici și de pe Realitatea și că deschide des www.ovidiublag.ro. Ne știm de mult, cred că ne-am ajutat reciproc și mai cred că e un om fain. A fost o întîlnire reconfortantă.