Nu am ştiu niciodată că aleea de care vreau să vă povestesc are un nume. Dar are, am aflat de pe harta cluj napoca – Hărţi Google (super utilă şmecheria asta cu hărţile pe net!). Aleea se numeşte Văleni şi reprezintă extremitatea sudică a cartierului Gheorgheni.
Nici nu aveam cum să ştiu sau să bănuiesc că aleea are vreun nume pentru că nu este o alee cu blocuri sau case, e mai mult o cale de legătură de aproximativ 400-500 de metri dinspre complexurile Diana şi Hermes spre aşa-zisul „parc de la Mercur”. „Peste gard” de Aleea Văleni se întinde Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Cluj (S.C.D.P. Cluj), un fel de „no mans land” al cartierului. Poate de aceea s-a şi transformat în ceea ce este, locul nefiind „revendicabil” din nici un punct de vedere. Nu încurcă, e… nicicum!
Aleea Văleni reprezintă cea mai mare „parcare” din cartierul Gheorgheni. Lucru util în condiţiile în care parcările reprezintă una dintre marile probleme ale oraşului nostru. Că au fost construite cu autorizaţie sau fără asta nu am de unde să ştiu şi nici nu mă interesează în condiţiile în care ele îşi ating scopul, acela de a descongestiona de maşini căile de acces şi străzile din zonă. (Deşi am văzut multe garaje care au cu totul şi cu totul alte destinaţii: mici ateliere de şurubărit, locuri de pierdut vremea pentru pensionari chiţibuşari, depozit de cartofi, magazie de murături, cămară cu borcane de dulceaţă şi zacuscă, etc., etc., etc.)


Dar, altfel, aleea Văleni este oribilă. Se vede clar cum garajele au fost ridicate, rînd pe rînd, pe porţiuni, funcţie de banii proprietarilor sau obţinerea aprobărilor.
Lipsa unei idei unitare atunci cînd vine vorba de peste 140 de garaje (!!!) înşiruite unul după celălalt nu este… o idee foarte bună! (Garajele de pe Aleea Văleni continuă cu alte cîteva zeci la capătul liniei 33; e clar pentru oricine că locul lor nu ar trebui să fie aici, ele încurcînd evident transportul în comun!) Dacă s-ar fi gîndit cineva – de ce nu chiar Primăria? – măcar să le vopsească în aceeaşi culoare şi tot ar fi fost ceva.
Aşa, în schimb, aleea Văleni pare o adunătură oribilă de cuburi de tablă care nu cadrează cu… peisajul!

3 comentarii
Cica acele garaje de la capatul lui 33 vor disparea cand va incepe constructia parcarii supraterane si atunci acel loc va arata altfel. Sa speram!
Uite pentru ca ai pomenit de harti pe net, da un click aici http://www.norc.ro/street-view/ E singurul site cu hartii care iti ofera street-view din marile orase ale Romaniei, inclusiv Cluj
Veşnica problemă a românului… Oriunde va găsi un loc în care să-şi construiască o cazemată pentru protecţia bunului propriu, o va face. Ştiu că aceste garaje rezolvă problema parcărilor din zonă, dar problema e că rezolvă şi problema beciurilor, debaralelor, cămărilor şi, uneori, chiar şi a ghenelor. La fel de bine se puteau demola şi maşinile se puteau parca pe o bucată obişnuită de beton „ca odinioară” (vorba Napolactului). Dar nu, la noi nu te poţi pune cu geniul arhitectural al celui obişnuit să clădească orice din orice. Ar fi timpul să evoluăm, să trecem la „next level”, nu?