Doar ca să înţelegeţi nivelul debutanţilor şi a jucătorilor de baschet, în general din NBA, site-ul de casă ne-a propus şi un mic material video. Protagonistul este Blake Griffin, extrema echipei LA Clippers care în sezonul de debut arată de parcă ar juca în liga de ani buni.
Top 10 al celor mai tari dunkuri de la B. Griffin
Blake a avut zi de pauză pentru că ai lui Clippers au stat, dar s-au jucat alte meciuri. În San Antonio, LA Lakers a suferit a treia înfrângere consecutivă. Pare că echipa campioană traversează o perioadă mai slabă, în primul rând ofensiv, pentru că în ultimele meciuri se chinuie să ajungă la 90 de puncte. SAS au jucat mult mai combinativ lucru care le-a şi adus victoria, scor 97-82.
Dacă în urmă cu o lună, Miami Heat era mai mult o glumă, azi e pretendentă serioasă la titlu. În această dimineaţă au depăşit pe teren propriu, pe New York Knicks şi au acumulat a 24 victorie a sezonului regulat, scor 106-98. Mai spun doar că D. Wade a totalizat 40 de puncte cu 9 pase decisive şi 7 recuperări în 38 de minute.
Vezi aici evoluţia de excepţie a lui D. Wade
Lucrurile încep să meargă din ce în ce mai bine pentru Orlando Magic. Cele mai noi achiziţii, J. Rich şi Gilbert Arenas au început să intre în sistemul lui Van Gundy exact aşa cum îşi dorea acesta şi rezultatele au şi apărut. Magic s-a deplasat în Cleveland pentru disputa cu Cavs, dispută care a durat 1-2 sferturi, după care s-a jucat la un singur panou. Magic s-a impus 110-95 şi impresiontat este din nou, modul în care Orlando Magic tratează linia de 3 puncte. Magic au reuşit un procentaj de 61%, cu 19 din 31 aruncări izbutite din spatele arcului, ceea ce înseamnă că mai mult de jumătate din totalul de puncte au fost marcate din aruncări de la distanţă.
Vezi aici recitalul de 3 puncte a echipei Orlando Magic
Eu am ales să ma uit la Indiana-Bonston. A câştigat Boston, scor 95-83 după un meci destul de echilibrat. TNT a decis să ofere un moment frumos în acest meci. Într-o pauză, camerele au îngheţat pe tricoul cu numărul 31 a lui Reggie Miller, retras de Indiana Pacers în onoarea celui mai bun aruncător de trei puncte din istoria ligii şi în onoarea celui care a jucat doar pentru Indiana, toata cariera. Episodul ăsta frumos arătat de televiziunea americană a făcut cumva trecerea pe teren, acolo unde camerele l-au ţintuit pe Ray Allen. La 35 de ani, „Sugar Ray” are 2502 aruncări de 3 reuşite în carieră, la doar 58 în spatele marelui Reggie, care deţine recordul cu 2560 de reuşite, de vreo 6-7 ani. TNT a sugerat cumva că recordul va cădea în acest sezon şi îmi amintesc cum spunea Reggie odată că dacă va bate cineva recordul lui, vrea ca acel cineva să nu fie nimeni altcineva decât Ray Allen.
