Cea mai bună echipă a conefrinţei de Est, Boston Celtic a primit în această dimineaţă la „TD Garden”, cea mai bună echipă a conferinţei de Vest, San Antonio Spurs. A fost derby în toată regula. Boston Celtic s-a impus cu scorul de 105-103, graţie procentajului de 61%, rată de succes la aruncările din acţiune, dar meciul a fost condus pe rând când de gazde, când de oaspeţi. SAS a arătat şi în acest meci că este o echipă în adevăratul sens al cuvântului, şase jucători marcând minim 10 puncte. De cealaltă parte, poate cel mai bun conducător de joc din ligă, Rondo a izbutit un triple-double cu 12 puncte, 10 recuperări şi 22 de pase decisive. Rondo nu a fost departe de un quadruple-double reuşind şi 6 intercepţii. Aproape de jumătatea sezonului regulat, C’s conduc în Est cu 27 de victorii şi 7 înfrângeri, în timp ce SAS rămâne pe primul loc în Vest cu 29 de victorii şi doar 6 înfrângeri.
Vezi aici rezumatul meciului dintre Celtics şi Spurs
În Cleveland lucrurile s-au năruit după plecarea lui Lebon James. Dacă în sezonul trecut „cavalerii” erau între primele echipe, ei au ajuns acum pe ultimul loc în conferinţa de Est. În această dimineaţă Cavs au ajuns la a opta înfrângere consecutivă după ce s-au înclinat pe teren propriu, 105-120 în faţa celor de la Toronto Raptors.
Orlando Magic a ajuns la a şaptea victorie consecutivă după victoria în faţa celor de la Milwaukee Bucks, scor 97-87. Interesant este faptul că seria meciurilor bune a început în Orlando, imediat după ce la echipă au sosit J Rich, Arenas şi Turkoglu, jucători care s-au integrat foarte repede în sistemul gândit de Van Gundy.
Vezi aici clasamentul celor două conferinţe aproape de jumătatea sezonului regulat
Mâine dimineaţă în Dallas se joacă un meci foarte interesant între Mavs şi OK Thunder, iar sâmbătă dimineaţă de la ora 03.00, Dolce Sport transmite în direct partida dintre Orlando Magic şi Houston Rockets.
