De obicei evit să scriu despre lucrurile la care nu mă pricep chiar deloc, așa cum ar fi automobilismul, de exemplu. Cred că în această sferă putem încadra și cursele de motociclete, nu?
Dacă răspunsul e „da”, atunci vă spun că performanța raiderului nostru (așa se spune, m-am documentat) Emanuel Gyenes de la Raliul Dakar, la clasa moto, mi se pare fantastică pînă în acest moment. Românul ocupă locul 21 în clasamentul general, ceea ce nu e puțin lucru.
Eram obișnuiți cu imaginile șocante de la acest raliu, cu sportivi care abandonează, sau, chiar mai rău, mor pe circuit în accidente teribile. Ne era teamă de atacurile unor grupări radicale, de furtunile de nisip, și, să recunoaștem, de prestația românilor, care mai mereu veneau acasă înainte ca raliul să se termine. Și uite că în acest an, acest Emanuel Gyenes are o evoluție remarcabilă, rămînînd nu doar în cursă, ci chiar în elita ei, pentru că acest loc 21 (chiar și intemediar, raliul începînd chiar înainte de 1 ianuarie), este un rezultat foarte bun.
3 comentarii
ca sa intareasca cele spuse de tine in acest articol „raiderul” Many Gyenes s-a clasat pe 14 in etapa de azi si la general a ajuns pe 19 cu 4 etape inainte de final.
mersi george pt informatie, cred ca daca un roman termina in primii 20 e erou national
sunt perfect de acord cu tine
ca sa upgradam situatia trebuie spus ca dupa etapa de azi este pe 18 la general