Oare cît de stingheriți ar trebuie să fie cei de la Federația Română de Fotbal acum, cînd au ajuns în situația neplăcută ca Tribunalul de Arbitraj Sportiv să îi dea dreptate lui Adrian Mititelu într-o speță veche din 2008? Atunci Mititelu jignise (în opinia oficialilor FRF) un arbitru, prin niște declarații date după un meci cu FC Argeș, și alde Adalbert Kassai s-a sesizat iar Comisia de Disciplină a FRF i-a dat oficialului craiovean o amendă de 300 de milioane de lei. Olteanul a făcut adresă la TAS, și ăia i-au dat dreptate. De film, nu altceva.
Păi dacă Adrian Mititelu, despre care se zice că nu se pricepe nici la fotbal, nici la vorbit, nici la scris, cîștigă în fața cohortei de oficiali și avocați și destupați de la FRF, atunci e clar: sîntem pe drumul cel bun. Schimbarea este evidentă.
Stai și te întrebi: dacă într-un litigiu cu ditamai FRF Mititelu ăsta a avut dreptate, oare cum stă treaba în cel de dată recentă, cu Victor Pițurcă?