Sportivi români s-au apucat de treabă încă din prima zi a anului 2011. Este vorba despre jucătoarele și jucătorii noștri de tenis, aflați în Australia și Noua Zeelandă.
Brisbane (Australia)
Dintre fete, una dintre ele a prins tabloul de 32 de la Brisbane, turneu de 220.000 de dolari, cealaltă luptă pentru a ajunge acolo, aflîndu-se de abia în turul al doilea al calificărilor.
Alexandra Dulgheru este pe tabloul principal (totodată și favorită 8), și va juca în primul tur cu nemțoaica Andrea Petkovic. Favorita numărul unu a turneului și a gazedelor desigur, este australianca Samantha Stosur, numărul 6 mondial, iar favorita numărul doi este israleanca Shahar Peer, locul 13 WTA. Învingătoarea turneului primește 37.000 de dolari iar prezența în turul întîi este recompensată cu 1.725 de dolari și un punct WTA.
Sorana Cîrstea va o va întîlni în turul al doilea al calificărilor pe cehoaica Lucie Hradecka, în timp ce în primul tur al acestei faze a fost învinsă a treia româncă, Monica Niculescu.
La băieți, pe tabloul calificărilor de la Brisbane se află Victor Crivoi, care în primul tur va da piept cu Matthew Ebden din Australia. El este singurul jucător român înscris la acest turneu.
Auckland (Noua Zeelandă)
În Noua Zeelandă avem tot un turneu de 220.o00 de dolari la fete și două românce pe tabloul principal. Edina Gallovits va juca împotriva Annei Keothavong iar Simona Halep cu nipona Ayumi Morita. Favorită unu la acest turneu este Maria Sharapova, jucătoarea 18 în WTA. Dacă se vor califica în turul următor, Halep și Gallovits vor primi cîte 30 de puncte și 2950 de dolari fiecare.
În clasamentul WTA, în top 100, se găsesc:
29. Dulgheru
76. Gallovits
82.Niculescu
84.Halep
93. Cîrstea
La băieți, în ATP, primii trei români sîntVictor Hănescu pe locul 51, Victor Crivoi pe 176 și Adrian Ungur pe 185.


2 comentarii
Buna,
Cred ca intre primii sportivi care lucreaza in 2011 trebuiau mentionati si Emanuel Gyenes si Marcel Butuza care au luat startul in 1 ianuarie in una din cele mai cunoscute curse Rally-Raidul Dakar.Mai ales ca dupa 2 etape Emanuel(Many) Gyenes se afla pe locul 20 in clasamentul general care are o reputatie in motorsport comparabila cu clasamentul WTA la tenis.
Am incercat sa fiu cat mai pragmatic ca sa nu pot fi acuzat de subiectivism.
foarte corect, george, am uitat de raliul practic a început mai devreme decît turneele de tenis din australia si n zeelanda