Ca de obicei, unii au făcut din țînțar armăsar.Ceea ce s-a văzut pe culoarul acela a fost o simplă și singură îmbrînceală între cei doi. Eu îmi închipui că o fi fost vreun dialog verbal de genul:
-Ce fac, ai venit să ne cerți la noi acasă?
-Da, și care-i treaba?
Și s-au împins, mare scofală.
Pînă la urmă Florian Walter mi-a plăcut la faza asta, pentru că înseamnă că îl interesează, nu stă prin tribune cu trabucul în gură și cu telefonul la ureche. Foarte bine că s-a băgat, pentru că arbitrii mai trebuie scuturați, că prea le știu ei pe toate. Că maniera, că nu e regulamentar, că nu știu ce, astea sînt povești. Și nouă, la miuțele pe care le jucăm, ne mai sare țandăra, d-apoi la un meci cu o asemenea încărcătură. Așa că hai să o lăsăm baltă, să vorbim mai mult despre fotbal.
O observație se impune: Universitatea este la a doua partidă în care reușește un rezultat pozitiv după ce se află în inferioritate numerică. Asta poate fi catalogată de unii drept o simplă întîmplare, iar de alții drept reacție bună a băncii tehnice în momentele dificile.
Iar despre meciul în sine se poate spune că a semănat cu o confruntare majoră între cele două rivale, dar parcă așteptam mai mult, chiar și la nivelul jocului. Nota bene, teama (sau cine știe, poate așteptările unora) de conflict deschis între galerii, a fost nejustificată. Poate că ar fi bine să nu mai fie aduse în discuție de fiecare dată aceste teme, nu de alta, dar s-ar putea ca însuși acest demers să aibă darul de a instiga.

2 comentarii
nu s-a exagerat. eu stiu ce s-a intamplat
daca poti, zi-ne.