Da, am avut azi lansarea, au fost peste 100 de persoane, și la sfîrșit, cînd am luat cuvîntul, mi-a venit să plîng. Asta pentru că le-am văzut mutrele ăstora de la Foaia transilvană, pe care îi iubesc.
Dar azi nu are rost să vă plictisesc, vine meciul lui U. Dacă o să am chef, vorbim mîine. Oricum, să fii în foaierul Casei Universitarilor, să vorbească despre cartea ta Ion Mureșan, Teodor Mateescu sau Sebesi Karen sau Andrei Doboș, să ai în sală oameni extraordinari, a fost o experiență. Sînt impresionat, dacă pot, revin mîine. Hai, că prea ne împrietenim.
update: Încă mă mai gîndesc ce să fac, deși am poze foarte faine de la lansare și ar fi păcat să nu vi le arăt.
2 comentarii
pun pozele in mod obligatoriu
eu astept sa scrii. am nevoie de link