Antrenorul Universității Cluj și-a îndeplinit obiectivul.I s-a spus la instalare 8-12, omul s-a încadrat perfect. Într-o echipă cu staruri precum Niculescu, Cristea sau Boștină e destul de complicat să lucrezi. Și totusi, Badea a supraviețuit. Și orgoliilor acestora (ca să mă exprim elegant în cazul lui Boștină), și presiunii tribunei (una exigentă, care e principalul motor al echipei), și propriilor temeri (pentru că nu e simplu să gestionezi o situație în care simți că ești singur). Ionuț Badea a adus și puțin fotbal într-un campionat excesiv de vorbit cum e cel românesc, și mai mult bun simț decît cel cu care eram obișnuiți, și, peste toate, și un rezultat peste așteptări (dacă este să fim foarte cinstiți).
Locul opt a lămurit și rivalitatea locală. Asta pentru că îmi amintesc o declarație a antrenorului de la CFR, Alin Minteuan, dinaintea meciului direct. Iată ce spunea Minteuan:
„E adevarat ca Universitatea are jucatori experimentati, ce ne pot pune probleme, cum sunt Niculescu, Bostina sau Cristea, insa asta nu inseamna ca e echipa favorita sau echipa momentului. Sa se uite in clasament, deocamdata sunt sub noi”.
Așadar, dacă ar fi existat o declarație a lui Badea la finalul campionatului ( dar ea nu a existat), probabil că ar fi trebuit să se refere la cea a omologului său și să sune cam așa: „Acum puteți să vă uitați și voi la clasament”
PS Sînt foarte curios dacă i se va da în continuare gir lui Badea (omul mai are contract cu U Cluj încă un an-ăsta e un amănunt nesemnificativ în România, dar eu vi-l dau) și dacă răspunsul la întrebare este „da”, atunci cum va reuși el să se încadreze și de data aceasta în obiectiv. Pentru că acum obiectivul a devenit Cupa României și locul 4. Dar despre toate acestea vom mai avea timp să vorbim…
PS numărul doi
Editorialul acesta îl puteți citi și pe realitatea. net, la adresa:
http://sportvox.realitatea.net/fotbal-intern/s-au-vazut-mina-si-mintea-lui-ionut-badea-51060.html

1 comment
Eu cred ca în continuare i se-va da gir lui Badea,e om serios monser!