Laurențiu Grigoraș s-a născut în anul 1973 la Constanța și este arbitru de baschet. Este absolvent al Facultății de Istorie din București. Într-un interviu foarte frumos dat colegilor de la Adevărul, în noiembrie 2010 dînsul ne spunea că este pasionat de istorie și de arheologie.
Vă dau aici și interviul, ca să vă delectați.
Și pentru că este atît de pasionat de istorie, cu siguranță că își va aminti istoria acestui meci dintre Mobitelco și Asesoft, precum și coșul lui Morris de pe final, nu-i așa?

2 comentarii
Atmosferă superbă, meci cu multe greşeli de ambele părţi, dar victoria e cea care contează! Mi-au plăcut Morris şi Krstanovic în special. Cuic s-a zbătut frumos la recuperări, dar a ratat exasperant multe aruncări. Am 3 faze pentru „faza meciului”: slam dunk-ul lui Dykes şi două faze/coşuri semnate de Morris şi Krstanovic (pasă de la Morris) în a doua repriză (sf. 3 şi/sau 4). No, cam aşa a văzut meciul, din sală, evident, un împătimit al fotbalului.
Azi nu este Chibiţ?
azi nu este chibiț.
Meciul nu a avut valențe spectaculare, dar asta din simplul motiv că miza era fantastica. oricum, morris va fi erou. și nu numai pentru o zi, pentru că mai tot timpul finalei și-a făcut bine treaba