Cred că numai României i s-ar putea întîmpla acest lucru, să nu vină Argentina la meciul amical de lux cu cu care am fost „amenințați” o vară întreagă.
Chiar dacă este doar un zvon, și tot este supărător. De ce să se simtă fanii României ca naiba, știind că și-au luat bilet la un meci care încă nu e sigur că se va disputa?
Iar dacă zvonul se va adeveri, ce vor face oare cei care au dat un milion de lei vechi pe un tricou cu România-Argentina? Îl vor pune în vitrină și vor spune, peste ani: „Uite, ăsta l-am luat atunci cînd trebuia să joace România cu Argentina?”
Prost va fi și dacă meciul se va juca, dar fără Messi și celelalte vedete, pentru că, să fim serioși, cam pentru asta vin oamenii la stadion, nu ca să vadă Argentina B.
Tot prost va fi și dacă Argentina nu vine dar plătește Federației Române de Fotbal daune de două milioane de euro. La ce bun cele două milioane de euro pentru spectatorii care și-au făcut agenda în jurul acestui eveniment, oameni care au așteptat poate o viață să vadă un asemenea spectacol?
Și îndrăznesc să spun că tot prost va ieși FRF și dacă toate lucrurile se vor întîmpla conform planului inițial. Nu de alta, dar prea ne-au dat emoții.
Printre atîtea lucruri proaste, am găsit și unul bun. Lucrul bun este că acum realizăm și noi cum s-or fi simțit alții, tot în vara asta, cînd așteptau naționala României prin America de Sud la niște meciuri amicale. Și s-au trezit că vine o Românie fără Mutu (vedeta naționalei noastre) dar cu niște băieți care bifau prima și poate ultima lor convocare.

1 comment
Se pare că Argentina nu trebuie sa platescă cele 2 milioane pe care le aminteați. „Ionut Lupescu a confirmat acum citeva minute ca nu exista o clauza de penalizare cu suma in contract, singura obligatie explicita a Argentinei fiind aceea de a returna banii primiti deja. Potrivit lui Sandu, cel care a negociat contractul a fost Ionut Lupescu.” a scris Cătălin Tolontan pe blogul, său.
http://www.tolo.ro/2011/07/26/cu-pliciul-dupa-messi/