Australianul Cadel Evans a intat astăzi în Paris îmbrăcat în mândrul tricou galben. Rutierul de la BMC l-a dezbrăcat pe Andy de râvnitul tricou, sâmbătă, la contratimp, iar ultima etapă de azi a fost una de definare…
Până la urmă a meritat să câştige pentru că a fost foarte solid în acest tur, iar în cei 3400 de kilometri adunaţi în „Marea Buclă”, Cadel nu a prea arătat vulnerabilitate. A meritat Cadel să câştige pentru cele două locuri 2 pe care a terminat cel mai prestigios tur din lume în 2007 şi 2008. Bucuria australianului a fost una sinceră care a arătat cât de mult şi-a dorit ciclistul să se impună într-un mare tur. Cadel a devenit primul australian şi totodată primul ciclist din emisfera de sud care câştigă Turul Franţei. Premierul de la anipozi a anunţat că va decreta zi liberă în Australia pentru această victorie. Ce bine ar fi de am avea şi noi un român acolo în pluton….:D
Marele învins a lui Cadel este Andy Schleck. Luxemburghezul a predat tricoul galben după contratimpul de la Grenoble. Cu toate că că s-a antrenat cu Fabian Cancellara (coechipier şi expert al probei), Andy a arătat încă odată că proba contra cronomentru este puntul lui slab. La 26 de ani, Andy are deja 3 finişuri pe poziţia secundă în „Marea Buclă” şi pot să-l numesc marele ghinionist al plutonului. Podiumul a fost completat de Franck Schleck. Chestia cu 2 franţi pe podium este o premieră. Cei doi au declarat că nu au niciun fel de regrete şi că e o mare realizare, dar ceva mă face să cred că nu e adevărat. Oricum Andy e în top 3 al celor mai buni căţărători din plutonul profesionist şi top 5 al celor mai buni ciclişti contemporani. Mă gândesc că la anul va veni în tur şi mai pregătit pentru a câştiga. Dacă Evans a reuşit după două clasări pe locul secund, de ce nu au reuşi să câştige şi Andy.
Campionul de anul trecut, Alberto Contador a încheiat pe locul cinci. Spaniolul a avut mult ghinion în prima săptămână a turului, dar rămâne un mare ciclist cu toate că îmi e foarte antipatic….pentru că e trişor. Într-o săptămână TAS va da decizia finală în urma scandalului de dopaj în care este implicat şi poate, poate i se retrage trofeul de anul trecut şi Giro 2011. Doamne ajută!
Samuel Snachez s-a impus în clasamentul căţărătorilor, Mark Cavendish în cel al sprinterilor, iar Pierre Rolland în cel al celui mai bun tânăr ciclist. Mă opresc puţin la tricoul verde. Cavendish şi-a spulberat cocurenţa şi s-a impus în patru etape în ediţia din acest an. Britanicul are acum 20 de victorii de etapă deja doar în Turul Franţei şi cred sincer că e cel mai bun sprinter al momentului.
Ca o chestie interesantă şi în acest an pe căţărarea de la Alpe d’Huez au asistat aproape 1 milion de spectatori, iar la tot turului aproape 14 milioane de oameni. Doar Cupa Mondială la fotbal şi Jocurile Olimpice strâng mai mulţi iubitori de sport la un loc. Din unele surse, se pare că în traseul turului 2012 îşi va face din nou apariţia Alpe d’Huez cu un contratimp individual în căţărare. Ar fi minunat. Vive le Tour!
Următoarea competiţie UCI Protour este Turul Poloniei. Turul este programat săptămâna viitoare şi va fi transmis de Eurosport. Ultimul mare tur din acest an, Turul Spaniei, se va disputa între 20 august şi 11 septembrie. La Vuelta pare a fi interensantă din punct de vedere al participării şi al etapelor, şase dintre ele vor vi cu final în ascensiune.
Totuşi, parcă niciun tur nu are farmecul „Marii Bucle”….