Citesc un articol cutremurător în Gazeta Sporturilor, aici.
Gabriel Omar Batistuta. Unul dintre fotbaliștii veniți de pe altă planetă. Un marcator prin excelență, un fotbalist pur-sînge, unul dintre geniile fotbalului modern. Mi-l amintesc, cu gesturile sale de după golurile marcate, cu demarcările de șarpe, cu infiltrările în careu, cu soluțiile ingenioase la care recurgea.
Și aflu acum că nu poate sta mai mult de o jumătate de oră în picioare, datorită durerilor pe care le are la genunchi, după infiltrațiile pe care le-a suferit de-a lungul timpului, după accidentări succesive, după zecile de mii de ore de antrenament.
Gabriel Omar Batistuta. Ce fotbalist.
Ce nedreptate. Și ce temă de reflecție vizavi de „beneficiile” sportului de performanță.
Cîți oare dintre marii sportivi ai lumii-poate nu de anvergura lui Batistuta-dar totuși mari sportivi, nu au aceleași probleme sau poate chiar mai mari?
Stai și te întrebi, atunci: la ce o fi bun sportul ăsta de mare performanță? La produs mari dureri?
PS Nu sînt mai deștepți Mutu sau Tameș, mai un șpriț, mai o treabă, de ce să te stresezi?
4 comentarii
a fost un fotbalist mare, mi-a placut intotdeauna. l-am vazut la bistrita la gloria-fiorentina. macar lui si familiei sportul i-a adus liniste financiara, altii – vezi gimnaste – se nenorocesc pe tot restul vietii si raman doar cu amintirile din pacate.
cum de esti pustan, daca ai vazut meciul cu bistrita? hahahaha, inseamna ca sintem doi pustani
nu sunt chiar asa de, dar m-au pushtanizat altii 🙂
banuiesc ca te-ai referit la spritaru` de Tamas, nu de Tames 🙂