Cînd să pun piciorul jos din pat, azi dimineață, pe la 7, m-a fulgerat spatele și am picat ca secerat. Mi-am zis că e doar o întîmplare, dar mă ținea de mă omora. Probabil că cele trei ore petrecute ieri pe teren și-au spus cuvîntul. Eu am, totuși, hernie de disc diagnosticată, trăiesc foarte periculos.
Am încercat să mă mobilizez, dar nici măcar nu mă puteam încălța de durere. Am sunat-o pe Raimonda să declar forfait de la alergare și am luat celebrele mele Tratul și Midocalm. Nu m-a prea lăsat durerea, am pus mîna pe telefon și l-am sunat pe Cici Boldor, directorul turneului de tenis, să îi spun că nu pot veni. Nea Cici, așa cum e el, blajin, mi-a spus să reluăm discuția după ora 11, să mai iau un calmant (practic mă încuraja să joc, dar nu o putea spune cu toată gura). Eram și mai hotărît să renunț, cînd m-a sunat Cristi Dulca (povestea asta v-o spun separat). După ce am terminat convorbirea cu el, cu omul care se luptă cu cancerul, mi-am zis să lupt și eu puțin, am tras de mine și am reușit să intru cumva în mașină și la 12 fix am fost la Winners.
Am jucat cu Ștefan Covaciu și am pierdut. Scuzele, la sport, nu se pun. Cred că mă bătea și dacă eram valid, asta pot să adaug. Am ieșit așadar din turul doi, un astfel de ghinion numai mie mi se putea întîmpla. Am renunțat și la proba de dublu, asta e.
Cel mai rău lucru din lume e să fii bolnav. Să nu uitați asta atunci cînd vă plîngeți că nu aveți bani sau că nu vă iubește prietena, prietenul, soția și alții. Cel mai rău lucru din lume e să fii bolnav. Să vrei să faci lucruri și din cauza bolii să nu poți. Restul e poezie, pierdere de vreme, prostii, vă spun eu.
Scorul cu care am pierdut, 2-6, 0-6, dar nu am abandonat pe parcurs, deși…
3 comentarii
Tu si cu Nadal ce mai puteti face din astea…
Felicitari pentru daruinta si fair-play! Scorul…chiar nu mai conteaza!
Insanatosire grabnica razboinicule!
las ca macar n-ai pierdut ca un bou. eu am luat-o 6-2 5-7, 10-3 in super -tie-break dupa ce am avut 4-0 in setul 2. m-a luat biatul la tzacaneala, iar acolo-s praf.
5-7 3-10 sa fim corecti