Azi o să fiu prezent la Sala Sporturilor, voi prezenta festivitățile legate de retragerea din activitate a legendarilor „Draci verzi”, echipa de vis a celor de la U Ardaf, care au scris istorie în campiontul național de volei masculin dar și în cupele europene. Aceștia vor juca un meci demonstrativ în compania actualei formații a Universității, după sistemul „două din trei”, cu un eventual set decisiv scurt. Partida începe la ora 18.00 iar oraganizatorii, cei de la clubul Universitatea, au cîteva surprize și pentru spectatori.
Dintre reprezentanții generației aceleia de aur vor fi prezenți în teren Mircea Dudas, Vali Sanislav, Stelica Grozav, Iulian Stoian, Mircea Abraham, Gabriel Marginean, Robert Tvardochlib, Delu Man, Victor Agoston, Dan Togan, antrenorul Nicu Pop si maseurul echipei „U” Ardaf, Antonian Pandele.