„Se vede bine clasamentul de sus, dar trebuie să rămînem modeşti. Am fost cu nasul pe sus după începutul de sezon bun. Trebuie să dăm dovadă la fiecare joc de sacrificu, ca şi în această seară”, asta a spus Claudiu Niculescu după meciul cu Ceahlăul.Nu știu cum face, dar mai întotdeauna găsește cuvintele potrivite, așa cum găsește și șutul acela perfect la vinclu. Claudiu Niculescu vorbește cum joacă și impresionează prin modestie.
În altă ordine de idei, rămîn la ideea că Universitatea Cluj nu a mai avut un astfel de început de campionat cam de multă vreme, poate din vremea aia cu Brătianu II sau din campionatul 81-82, dar parcă atunci nu a rămas cu o singură înfrîngere după 8 etape.
Bineînțeles că se putea și mai mult, finalurile cu Chiajna și Mureșul au fost îngrozitoare, cu gol primit pe final, dar nu cred că trebuie să vă amintesc că s-au pierdut finale de Champions League în ultimul minut.
Universitatea trece printr-o eră nouă, cu care mulți dintre noi nu am fost obișnuiți, treaba asta cu presiunea. Și culmea, mulți habar nu avem ce e cu presiunea asta, cine o întreține și ce se urmărește cu ea…
Nu vreau să fiu Mafalda, dar parcă văd că în zilele următoare vor apărea idei de genul: „Meciul cu Gaz Metan devine unul vital”
Unii o să spună că e important pentru ca echipa să vină acasă, pe Moina, cu alt elan.
Alții o să pună presiunea asta pe umerii lui Badea, care a cîștiat el, dar echipa nu joacă spectaculos…
Alții o să o ia cu alcătuirea echipei, că nu joacă nimic ăla, ba celălalt…
Ce bună ar fi un pic de înțelepciune acum…
PS Iar aud și văd lucruri ciudate: Unii spun că după trei rezultate negative, Universitatea avea nevoie de această victorie ca să se liniștească apele. Ori sînt eu bătut în cap ori s-a întors lumea pe dos și să faci un egal la Astra și unul la Tîrgu Mureș reprezintă, mai nou, rezultate negative…
2 comentarii
In seara asta m-am uitat la „We are Marshall”, s-a dat pe ProCinema. Mai demult am vazut „United” despre un episod negru din istoria lui ManUtd. Poate unii care critica ar trebui se le vizioneze
Sincer Ionut Badea dupa mine este un antrenor bun,lucreaza mult la partea tehnica,duce echipa pana in 16 metrii de acolo totul depinde de jucatorii,el nu poate baga mingea in poarta.Nu imi aduc aminte de vreun antrenor mai voloros care sa fi facut treaba la „U”.Ionut Badea trebuie ssustinut si la fel trebuie sa se intample si cu echipa.Forta „U” si de merge si de nu.Cat despre Claudiu merita respectat si iubit.