Emeric Kostyak (Elveția) este un clujean care a avut această idee minunată, aceea de a aduce pe scenă 12 violoncele și 12 instrumentiști excepționali.
De fapt cel mai bine a sintetizat în cuvîntul înainte de dinaintea spectacolului chiar Emeric, cel care a spus că a gîndit chiar și un slogan pentru brava lui întreprindere, slogan care sună cam așa: „Violonceliști clujeni din toate țările, uniți-vă!”
Grija pentru detalii, interpretarea impecabilă, alegerea repertoriului de scenă, aranjamentele orchestrale deosebite, farmecul degaja de interpreți, au fost ingredientele unei seri magice. O seară care parcă s-ar fi vrut nesfîrșită (asta dacă este să ne luăm doar după numărul de bis-uri.
S-au interpretat piese din repertoriul clasic, majoritatea trascrieri pentru violoncel (muncă laborioasă, desigur) cum ar fi Nocturna în do diez minor (celebră piesă de pian), Andante de Schuman sau fragmente din opera Carmen, de Bizet. Dar s-a cîntat minunat și Bartok (transcrierea sonatinei de pian) sau David Popa ( o muzică cu inflexiuni folclorice). S-a ajuns pînă la jazz, și cît de frumos a sunat…
În sală, vreo 500 de oameni, iubitori ai acestui gen de muzică. Plus colegii de la TVR, secția maghiară, care au înregistrat concertul în integralitatea lui.
Ei bine, sau mai bine zis, foarte bine, nici picior de politician, e un pic mai complicat decît la meci (acolo se călcau pe picioare). Nu am văzut nici reprezentanți din categoria celor pe care unii îi încadrează mult prea ușor în ultima vreme ca fiind personalități ale Clujului, asta e, oi fi avut ghinion, era și tîrziu, șapte seara…
A fost o plăcere însă să îl întîlnesc și să îl îmbrățișez pe venerabilul profesor Mihai Guttman (care are acum 85 de ani, și care mi-a fost profesor de cor la Liceul de Muzică). A gustat spectacolul alături de unul dintre fiii săi, Szabolcs Guttman, îl știți, arhitectul…
Bine, știu, la concert nu se face prezența, nu sînt atîția cameramani, nu e foarte interesant să îți faci apariția, plus că pentru unii e și un pic cam plictisitor. Dar poate de aceea nici nu avem un sediu al Filarmonicii, nu? Pentru că nu înțelegem cu ce se „mănîncă” povestea asta.
1 comment
Da, domnule Blag. Astăzi muzica clasică la români e ceva numai pentru tinerii curioşi (de obicei ăia care se ocupă de lucruri serioase, măcar aşa, în linii mari), pentru bătrânii care-şi aduc aminte de o arie din tinereţe şi pentru cei de specialitate, care chiar fac un instrument (cum e fiul meu care face şi el violoncel – he, he, zic şi io aşa, ca să mă laud – şi care se întâmplă să-i fi auzit la Bistriţa, pe aceiaşi muzicieni), ori pentru profesorii lor.
Domule Blag, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, în altă ordine de idei chiar nu mai am nici o fantezie referitoare la viitorul cultural-religios al vreunui politician pe lumea asta. Dacă nu vin ei nici la concerte…Şi eu care mă gândeam să fac promo pentru muzica bizantină, ca să-i aduc la biserică. Vedeţi, în Cluj ştiu doar o mică-mică bisericuţă unde se cântă aşa ceva. Vă închipuiţi înaltele oficialităţi înghesuindu-se p’acolo? Aş…