Aceasta este expresia care se va auzi în acest week-end la Cluj, mai precis la Boema Club, de pe Taberei nr.4. O domnișoară pe care o bănuiesc ca fiind simpatică, Alina Cernea, mi-a trimis un amplu comunicat despre acest eveniment, Transilvania Darts Cup, dojenindu-mă parcă pentru că nu am ajuns ieri acolo, la start. Îmi iau revanșa și uite, Alina, scriu cîteva rînduri azi, pun și o poză, dar de ajuns la această competiție nu garantez că ajung. Ceea ce nu înseamnă că nu o puteți face voi, amatorii de darts, un sport atît de urmărit pe Eurosport.
Azi concursul începe la ora 10.00 și continuă pînă la acordarea premiilor, stabilită în jurul orei 21.00, așadar o adevărată desfășurare de forțe.
Acest concurs, Transilvania Darts Cup are drept principal scop popularizarea acestui sport și atragerea a cît mai mulți practicanți din rîndul începătorilor.
La Transilvania Darts Cup a fost invitat unul dintre monștii sacri ai acest sport, este vorba despre Eric Bristow, o legendă a acestui sport.
Eric Bristow, pe care fanii îl cunosc şi sub nickname-ul de Crafty Cockney. Multiplu campion mondial, Bristow a câştigat primul său titlu în 1980 şi aşa a început un deceniu de dominaţie valorică în care a reuşit să îşi păstreze titlul câştigând din nou în 1984, 1985 şi 1986. În 21 februarie 1989, la Palatul Buckingam din Londra, Eric Bristow a devenit primul şi singurul jucător de darts care a primit mult râvnitul premiu “Member of the British Empire” (M.B.E.). Acest premiu i-a fost oferit lui Bristow pentru “serviciile aduse darts-ului” de către însăşi regina Elisabeta a II-a. Din 2005, Eric Bristow este inclus în “Darts Hall of Fame” ca şi membru fondator.
Sper că v-am dat o serie de motive pentru care să vă faceți drum pe Taberei nr.4 și trag nădejde că nici domnișoara Alina Cernea nu mai e supărată pe mine.
