În lipsă de prea multă inspiraţie pentru „avancronicile” meciurilor din ultimele etape ale Ligii I, de astăzi am zis că nu-mi mai dau cu părerea despre ce se va întâmpla prin mai mult de unul sau două semne şi eventual câte un scor. Voi încerca însă să prezint pe scurt sau mai pe larg ultimele evenimente, de cele mai multe ori meciuri, care au contribuit la creşterea în valoare a fenomenului fotbalistic din România.
Ne întoarcem în timp în urmă cu 6-7 zile. La Liege, naţionala României întâlnea o echipă inferioară din punct de vedere al performanţelor. Ultimul turneu final al Belgiei a fost CM 2002, ei terminând foarte prost calificările pentru CM 2010 (locul 4 din 6) sau pentru EURO 2008 (locul 5 din 8). Şi-au clădit însă în 8 ani o generaţie mult peste pintiliii noştri din Liga I, dar totuşi sub nivelul unei Turcii de care n-au trecut într-o confruntare tur-retur. N-am urmărit o bună parte din meci, dar pot spune că ne-au dat cu terenul în cap. Şi asta fără Hazard, cel ce a făcut obiectul multor titluri din presa ce-a descoperit un nou jucător o dacă cu acest meci. Legat de acest aspect, pentru meciul cu Ungaria prevăd titluri de genul „A jucat la PSV, iar anul trecut miliardarii de la Anzhi au pus ochii pe el. Vezi cine e super jucătorul care îi dă cele mai mari bătăi de cap lui Piţurcă!”.
4 zile mai târziu am dat toate statisticile peste cap. O echipă dezastruoasă, de care n-a mai auzit nimeni după triumful absolut întâmplător din 2004, dar una care se califică în mod constant la turneele finale, Grecia, a fost victima perfectă pentru un amical de care depindea, până la urmă, soarta selecţionerului şi care a lansat o întrebare în mintea microbistului român: cât îl mai ţin caii pe Dodel? Grecii au avut o grupă de puşcăriaşi în preliminariile recent încheiate, dacă îi excludem pe croaţi, trecând cu uşurinţă de Israel, Letonia, Georgia şi Malta. Cam în aceeaşi situaţie au fost şi în calificările pentru Mondialul sud-african, iar la Euro 2008 s-au făcut de râs mai tare decât noi. Aşadar Grecia nu spune absolut nimic în acest moment în fotbalul european, dar este mult peste noi într-un clasament tot mai relevant. Îl găsiţi aici şi spune că suntem undeva pe la jumătatea distanţei dintre San Marino şi Spania.
Iar în final, câteva cuvinte despre meciul de sâmbătă (de fapt despre biletele de acces în zona stadionului, că ele au stârnit toate discuţiile din ultima vreme): eu mă aşteptam ca preţurile să fie chiar mai mari după meciul din aprilie; cam cu 50-60% mai mari. Iar în viitor n-ar fi exclus ca ele să atingă cote inimaginabile. Da’ las’ că sunt şi în varianta 0-1 lei, meci să fie.
Dar să nu uităm că articolul se referă la concursul destinat etapei a 14-a din Liga I. Se acceptă maxim 4 duble pentru cele 9 pronosticuri. La simple se pot adăuga şi scoruri exacte.
Premiul etapei constă într-o minge de fotbal oferită de Ancada şi va fi adjudecat de cel care adună cele mai multe pronosticuri de tipul 1X2 corecte. În caz de egalitate se recurge la departajarea în funcţie de scorurile corecte. În caz de o nouă egalitate, se va alege câştigătorul prin tragere la sorţi.
Fiecare participant trebuie să verifice corectitudinea propriilor pronosticurilor introduse în tabelul cu clasamentul, dar şi validarea şi contorizarea lor în coloanele de scor.

21 comentarii
Petrolul – Târgu Mureş 1X
Oţelul – Sportul 1 (2-0)
Braşov – Mioveni 1 (1-0)
Dinamo – Sibiu 1 (3-0)
CFR – U Cluj X2
Vaslui – Pandurii 1 (2-1)
Ceahlăul – Steaua X2
Rapid – Gaz Metan 1 (2-0)
Concordia – Astra X2
Petrolul – Târgu Mureş 1X
Oţelul – Sportul 1 (1-0)
Braşov – Mioveni 1 (2-0)
Dinamo – Sibiu 1 (4-0)
CFR – U Cluj 12
Vaslui – Pandurii 1 (3-0)
Ceahlăul – Steaua X2
Rapid – Gaz Metan x(1-1)
Concordia – Astra X2
Petrolul – Târgu Mureş 1x
Oţelul – Sportul 1 (3-2)
Braşov – Mioveni 1x
Dinamo – Sibiu 1 (2-0)
CFR – U Cluj 1x
Vaslui – Pandurii 1 (2-0)
Ceahlăul – Steaua 2 (1-2)
Rapid – Gaz Metan 1 (2-0)
Concordia – Astra x2
Petrolul – Târgu Mureş 1 (2-0)
Oţelul – Sportul 1 (3-0))
Braşov – Mioveni 1 (2-0)
Dinamo – Sibiu 1 (2-0)
CFR – U Cluj 2 (1-4)
Vaslui – Pandurii 1,2
Ceahlăul – Steaua 1,2
Rapid – Gaz Metan 1,2
Concordia – Astra 1,2
Petrolul – Târgu Mureş 1 2-0
Oţelul – Sportul 1 (3-1)
Braşov – Mioveni 1 (2-0)
Dinamo – Sibiu 1 (2-1)
CFR – U Cluj X2
Vaslui – Pandurii 1 2-0
Ceahlăul – Steaua X2
Rapid – Gaz Metan 1x
Concordia – Astra X2
Petrolul – Târgu Mureş X2
Oţelul – Sportul 1 (2-1)
Braşov – Mioveni 1 (1-0)
Dinamo – Sibiu 1 (3-1)
CFR – U Cluj 1x
Vaslui – Pandurii 1 (2-1)
Ceahlăul – Steaua X2
Rapid – Gaz Metan 1 (1-0)
Concordia – Astra x2
Petrolul – Târgu Mureş 1X
Oţelul – Sportul 1(2-1))
Braşov – Mioveni 1(1-0)
Dinamo – Vointa 1(2-0)
CFR – U Cluj 1X
Vaslui – Pandurii 1X
Ceahlăul – Steaua 2 (0-2)
Rapid – Gaz Metan 1X
Concordia – Astra 2 (0-2)
Petrolul – Târgu Mureş 1X
Oţelul – Sportul 1(2-0)
Braşov – Mioveni 1(3-1)
Dinamo – Vointa 1(3-0)
CFR – U Cluj x2
Vaslui – Pandurii 1(1-0)
Ceahlăul – Steaua X2
Rapid – Gaz Metan 1(2-1)
Concordia – Astra X2
Petrolul – Târgu Mureş 1X
Oţelul – Sportul 1 (2-0)
Braşov – Mioveni 1 (2-0)
Dinamo – Sibiu 1 (2-0)
CFR – U Cluj x (1-1)
Vaslui – Pandurii 1 (2-1)
Ceahlăul – Steaua X2
Rapid – Gaz Metan 1X
Concordia – Astra 2 (0-1)
Petrolul – Târgu Mureş 1X
Oţelul – Sportul 1 (1-0)
Braşov – Mioveni 1 (2-1)
Dinamo – Sibiu 1 (4-1)
CFR – U Cluj 2 (0-2)
Vaslui – Pandurii 12
Ceahlăul – Steaua 2 (1-2)
Rapid – Gaz Metan 1X
Concordia – Astra X2
Petrolul – Târgu Mureş 1X
Oţelul – Sportul 1 (2-1)
Braşov – Mioveni X (0-0)
Dinamo – Sibiu 1 (4-1)
CFR – U Cluj 2 (1-2) goluri Cojocnean si Cristea
Vaslui – Pandurii 1X
Ceahlăul – Steaua X2
Rapid – Gaz Metan 1 (2-0)
Concordia – Astra X2
Petrolul – Târgu Mureş 1X
Oţelul – Sportul 1 (2-0)
Braşov – Mioveni 1 (1-0)
Dinamo – Sibiu 1 (3-0)
CFR – U Cluj 2(1-5)(sougou(90+3),tony(9,19,43)cristea(56)claudiu(81)
Vaslui – Pandurii 1x )
Ceahlăul – Steaua 1X
Rapid – Gaz Metan 1 (3-1)
Concordia – Astra X
Petrolul – Târgu Mureş 1 (1-0)
Oţelul – Sportul 1 (2-0)
Braşov – Mioveni 1x
Dinamo – Sibiu 1 (3-1)
CFR – U Cluj 1x
Vaslui – Pandurii 1x
Ceahlăul – Steaua x2
Rapid – Gaz Metan 1 (2-1)
Concordia – Astra 2 (0-1)
Petrolul – Târgu Mureş 1 1-0
Oţelul – Sportul 1 (1-0)
Braşov – Mioveni 1 (2-0)
Dinamo – Sibiu 1 (2-0)
CFR – U Cluj 1x
Vaslui – Pandurii 1x
Ceahlăul – Steaua X2
Rapid – Gaz Metan 1 (3-1)
Concordia – Astra X2
Petrolul – Târgu Mureş 1,2
Oţelul – Sportul 1 (3-1)
Braşov – Mioveni 1X
Dinamo – Sibiu 1 (3-0)
CFR – U Cluj X (0-0)
Vaslui – Pandurii 1X
Ceahlăul – Steaua 2 (0-2)
Rapid – Gaz Metan 1 (2-1)
Concordia – Astra X2
Petrolul – Târgu Mureş 1X
Oţelul – Sportul 1 (1-0)
Braşov – Mioveni 1 (2-1)
Dinamo – Sibiu 1 (3-0)
CFR – U Cluj X2
Vaslui – Pandurii 1 (2-1)
Ceahlăul – Steaua 2 (0-2)
Rapid – Gaz Metan 1X
Concordia – Astra X2
Petrolul – Târgu Mureş 1x
Oţelul – Sportul 1 (1-0)
Braşov – Mioveni 1 (1-0)
Dinamo – Sibiu 1 (4-0)
CFR – U Cluj 1x
Vaslui – Pandurii 1x
Ceahlăul – Steaua x2
Rapid – Gaz Metan 1 (2-0)
Concordia – Astra 2 (0-2)
Otelul-sportul 1 3-1 brasov- mioveni 1 2-0 dinamo-sibiu 1 4-0 petrolul-mures 1x rapid-medias 1 2-1 vaslui-panduri 1 1-0 cfr-u 1x ceahlaul- steaua x2 concordia-astra x2
Petrolul – Târgu Mureş X2
Oţelul – Sportul 1(2-0)
Braşov – Mioveni 1X
Dinamo – Vointa 1(3-0)
CFR – U Cluj 1X
Vaslui – Pandurii 1X
Ceahlăul – Steaua 2 (0-2)
Rapid – Gaz Metan 1 (2-0)
Concordia – Astra 2 (1-2)
Oţelul – Sportul 1(3-0)
Braşov – Mioveni 1X
Dinamo – Vointa 1(3-0)
CFR – U Cluj 1 (2-0)
Vaslui – Pandurii 1X
Ceahlăul – Steaua x2
Rapid – Gaz Metan 1 (2-0)
Concordia – Astra x2
Braşov – Mioveni 1 (1-0)
Dinamo – Sibiu 1 (4-0)
CFR – U Cluj x2
Vaslui – Pandurii 1x
Ceahlăul – Steaua x2
Rapid – Gaz Metan 1 (2-1)
Concordia – Astra x2