Două campionate mondiale mi le aduc aminte perfect. Cel din Argentina 1978 și cel din Spania 1982. Iar la cel din Spania mi-a plăcut mult de tot de brazilianul Socrates, de fapt mi-a plăcut tot timpul de cînd l-am văzut jucînd pentru prima dată, păcat că pe vremea aceea nu prea aveam meciuri pe micul ecran…
Am aflat azi că a murit, în noaptea trecută, la 57 de ani. Mare păcat. Mare fotbalist, elegant, cu capul sus, cu execuții fantastice, un sportiv complet. Iar după ce s-a retras din fotbal a studiat și a devenit medic.
Cu adevărat lumea fotbalului e de azi mai săracă…
