Ieri am fost acolo, în centru, pe la ora 11. Și m-am uitat la ce se întîmpla pe patinoar. Am stat în zonă cam o oră. Și se întîmpla așa:
Un singur copil patina. Cu patine, la asta mă refer.
Alți părinți care treceau prin zonă își luau plodul de mîini și îl mai suiau pe gheață, iar copilul trăgea cîte o trîntă.
Hai, tati, nu-i nimic, și cînd îl lăsa din mînă iar mai trăgea o trîntă. Nici un om de ordine, nici un paznic, nici un băgător de seamă, nici o zăpadă dată la o parte de pe gheață.
Mai treceau pe acolo cupluri. Unul îi zice prietenei sale:
-Tu dacă pici să rupe diața.
Și așa avea să se și întîmple, imediat ce femeio-fata a pus piciorul pe gheață.
Au mai venit grupuri, ca să le zic așa, formate din adulți care probabil se întorceau de la colindat sau cine știe, poate mergeau înspre colindat.
-Ni, mă, hai să nie dăm o tură.
Și intrau și ăștia, se dădeau o tură, și plecau mai departe, în treaba lor.
Deci cam asta se întîmpla ieri, în ziua de Crăciun, pe celebrul pationaor. Că seara o fi fost altfel, mult mai frumos, asta nu știu. Eu v-am spus ce am văzut dimineața. Și apoi știți vorba aia: nu contează foarte mult femeia cu care te culci, contează femeia cu care îți iei micul dejun.