„Meciul unei naţiuni” e în plină desfăşurare şi are toate şansele să se încheie prost. Nu neapărat la o diferenţă de scor care să arate adevărata diferenţă dintre fotbalul românesc şi cel german, dar cred că nemţii vor bate la cel puţin două goluri după cum au început. Cu alte cuvinte, dacă Steaua – Schalke e un duel tur-retur, chiar dacă Steaua câştigă cu 4-0 în tur, tot nemţii vor merge mai departe.
În condiţiile în care Rapidul a pierdut ruşinos aseară cu israelienii de la Hapoel, iar Vasluiul va juca de la 22 cu Lazio, chiar că trebuie să ne bucurăm că Oţelul „dă şi fugi” Galaţi a jucat săptămâna trecută. La Piatra Neamţ (sau Vaslui, dacă ne luăm după site-ul UEFA), Hizo se va apăra cum n-a mai făcut-o niciodată. Un scor de 0-0 sau 1-1 le va permite moldovenilor să obţină în ultima etapă la fel de multe puncte ca şi italienii pentru a se califica. Pe 14 decembrie se vor juca Zurich – Vaslui şi Lazio – Sporting. E de subliniat totuşi faptul că dintre cele 4 echipe ale grupei, poate Lazio îşi doreşte cel mai puţin o calificare în primăvara europeană. Italienii nu i-au adus vara asta pe Cisse şi pe Klose pentru Europa League, ci cu siguranţă pentru campionat.
Ultimă oră! Raul a marcat, dar Apără Tătăruşanu n-a luat gol. Surprinzător, Steaua conduce cu 1-1 pe Schalke şi a devenit, în acest moment, principala favorită a caselor de pariuri la câştigarea Europa League, mai ales că Macabi e condusă în Cipru.
Scenariul realist ar spune că nu trebuie să ne bucurăm (nu noi, ci cei cât de cât implicaţi) de succesul ciprioţilor. Dacă Steaua va pierde, AEK Larnaca are nevoie de un 2-2 sau de o victorie în ultima etapă. După cum ştim, totul e posibil.
Pentru pronosticurile etapei a 16-a din Liga I se acceptă maxim 4 duble. La simple se pot adăuga şi scoruri exacte pentru departajare în caz de egalitate. Premiul etapei constă într-o minge de fotbal oferită de Ancada şi va fi adjudecat de cel care adună cele mai multe pronosticuri de tipul 1X2 corecte. În caz de egalitate se recurge la departajarea în funcţie de scorurile corecte. În caz de o nouă egalitate, se va alege câştigătorul prin tragere la sorţi.
Fiecare participant trebuie să verifice corectitudinea propriilor pronosticurilor introduse în tabelul cu clasamentul, dar şi validarea şi contorizarea lor în coloanele de scor.
Meciurile etapei:
CFR – Mioveni
Sibiu – U Cluj
Braşov – Astra
Petrolul – Pandurii
Ceahlăul – Mureş
Concordia – Mediaş
Vaslui – Oţelul
Rapid – Sportul
Dinamo – Steaua

23 comentarii
Cfr-mioveni 1 3-1
sibiu-u cluj 2 1-2
brasov-astra 1x
petrolul-pandurii 2 0-2
ceahlaul-mures 1x
concordia-medias 12
vaslui-otelul 1 1-0
rapid-sportul 1 4-1
dinamo-steaua 1x
CFR – Mioveni 1 2-0
Sibiu – U Cluj 2 0-2
Braşov – Astra 2 1-2
Petrolul – Pandurii 12
Ceahlăul – Mureş 1x
Concordia – Mediaş 2 0-1
Vaslui – Oţelul 12
Rapid – Sportul 1 3-1
Dinamo – Steaua 1x
CFR – Mioveni 1(2-0)
Sibiu – U Cluj 2(1-2)
Braşov – Astra 1x
Petrolul – Pandurii 2(1-2)
Ceahlăul – Mureş 1x
Concordia – Mediaş 2(0-2)
Vaslui – Oţelul 1x
Rapid – Sportul 1(1-0)
Dinamo – Steaua 12
CFR – Mioveni 1 (3-0)
Sibiu – U Cluj 2 (0-1)
Braşov – Astra 1,2
Petrolul – Pandurii 1,2
Ceahlăul – Mureş 1,2
Concordia – Mediaş 2 (0-2)
Vaslui – Oţelul 1,2
Rapid – Sportul 1 1-0
Dinamo – Steaua 2 (0-1)
CFR – Mioveni 1 (2-0)
Sibiu – U Cluj x2
Braşov – Astra 12
Petrolul – Pandurii x2
Ceahlăul – Mureş 1x
Concordia – Mediaş 2 (1-2)
Vaslui – Oţelul 1 (2-0)
Rapid – Sportul 1 (3-1)
Dinamo – Steaua 1 (2-1)
CFR – Mioveni 1x
Sibiu – U Cluj 2 0-1
Braşov – Astra 1x
Petrolul – Pandurii 2 1-2
Ceahlăul – Mureş 2 1-2
Concordia – Mediaş 2 0-2
Vaslui – Oţelul 1 2-0
Rapid – Sportul 1 2-1
Dinamo – Steaua 1 2-0
CFR – Mioveni 1(2-0)
Sibiu – U Cluj X2
Braşov – Astra 1X
Petrolul – Pandurii 2(0-1)
Ceahlăul – Mureş 2(0-1)
Concordia – Mediaş 2(0-1)
Vaslui – Oţelul 1,2
Rapid – Sportul 1 (3-2)
Dinamo – Steaua 1X
CFR – Mioveni 1 (3-1)
Sibiu – U Cluj X2
Braşov – Astra X (1-1)
Petrolul – Pandurii X2
Ceahlăul – Mureş X (1-1)
Concordia – Mediaş 2(0-1)
Vaslui – Oţelul 1X
Rapid – Sportul 1(2-0)
Dinamo – Steaua 1X
CFR – Mioveni 1 (3-0)
Sibiu – U Cluj 1X
Braşov – Astra X (0-0)
Petrolul – Pandurii X2
Ceahlăul – Mureş 1X
Concordia – Mediaş 2 (0-1)
Vaslui – Oţelul 1X
Rapid – Sportul 1 (3-0)
Dinamo – Steaua 1 (2-1)
CFR – Mioveni 1 (2-0)
Sibiu – U Cluj X2
Braşov – Astra 1X
Petrolul – Pandurii 2 (0-1)
Ceahlăul – Mureş X (1-1)
Concordia – Mediaş X2
Vaslui – Oţelul 1X
Rapid – Sportul 1 (4-0)
Dinamo – Steaua 1 (1-0)
CFR – Mioveni 1 (2-0)
Sibiu – U Cluj 2 (0-1)
Brasov – Astra 1X
Petrolul – Pandurii X2
Ceahlaul – Mures X2
Concordia – Medias X2
Vaslui – Otelul 1 (2-1)
Rapid – Sportul 1 (2-0)
Dinamo – Steaua X (0-0)
CFR – Mioveni 1 (3-0)
Sibiu – U Cluj X2
Brasov – Astra X (0-0)
Petrolul – Pandurii 2 (0-1)
Ceahlaul – Mures 1X
Concordia – Medias 2 (0-1)
Vaslui – Otelul 1X
Rapid – Sportul 1 (3-0)
Dinamo – Steaua 1X
CFR – Mioveni 1 3-1
Sibiu – U Cluj 2 1-3
Brasov – Astra 12
Petrolul – Pandurii x2
Ceahlaul – Mures 1x
Concordia – Medias 2 1-2
Vaslui – Otelul 1 2-0
Rapid – Sportul 1 4-1
Dinamo – Steaua 1x
CFR – Mioveni 1 (4-0)
Sibiu – U Cluj X (1-1)
Brasov – Astra X2
Petrolul – Pandurii X2
Ceahlaul – Mures 1X
Concordia – Medias 2 (0-1)
Vaslui – Otelul 1X
Rapid – Sportul 1 (3-0)
Dinamo – Steaua 1 (2-0)
CFR – Mioveni 1(4-0)
Sibiu – U Cluj 2(1-3)
Braşov – Astra 12
Petrolul – Pandurii 2(0-2)
Ceahlăul – Mureş 1X
Concordia – Mediaş 2(0-1)
Vaslui – Oţelul 1X
Rapid – Sportul 1(2-1)
Dinamo – Steaua 12
CFR – Mioveni 1 3-0
Sibiu – U Cluj 1x
Braşov – Astra 1 1-0
Petrolul – Pandurii x2
Ceahlăul – Mureş 1x
Concordia – Mediaş 2 0-1
Vaslui – Oţelul 1 1-0
Rapid – Sportul 1 2-0
Dinamo – Steaua 1x
CFR – Mioveni 1 4-0
Sibiu – U Cluj x,2
Braşov – Astra x,2
Petrolul – Pandurii 1,x
Ceahlăul – Mureş 1 1-0
Concordia – Mediaş 2 0-2
Vaslui – Oţelul 1 2-0
Rapid – Sportul 1 3-1
Dinamo – Steaua 1x
CFR – Mioveni 1(3-0)
Sibiu – U Cluj X2
Braşov – Astra 1X
Petrolul – Pandurii 2(1-2)
Ceahlăul – Mureş X2
Concordia – Mediaş 2(0-2)
Vaslui – Oţelul X2
Rapid – Sportul 1 (3-1)
Dinamo – Steaua X (1-1)
CFR – Mioveni 1(3-0)
Sibiu – U Cluj X2
Braşov – Astra 1X
Petrolul – Pandurii 2(1-2)
Ceahlăul – Mureş 2 (0-1)
Concordia – Mediaş 2(0-2)
Vaslui – Oţelul 1X
Rapid – Sportul 1 (2-0)
Dinamo – Steaua 1X
CFR – Mioveni 1(3-0)
Sibiu – U Cluj X2
Braşov – Astra 1
Petrolul – Pandurii x2(1-2)
Ceahlăul – Mureş X2
Concordia – Mediaş 2(0-2)
Vaslui – Oţelul 1X
Rapid – Sportul 1 (2-0)
Dinamo – Steaua 1 (2-0)
CFR – Mioveni 1 (4-0)
Sibiu – U Cluj x2
Braşov – Astra 1x
Petrolul – Pandurii x2
Ceahlăul – Mureş 1x
Concordia – Mediaş 2 (0-2)
Vaslui – Oţelul 1 (1-0)
Rapid – Sportul 1 (3-0)
Dinamo – Steaua 1 (3-O)
CFR – Mioveni 1 (3-0) [puneti-mi si meicul asta ca e doar min 15, am uitat sa pun mai repede]
Sibiu – U Cluj 2 ( 0-2)
Braşov – Astra x2
Petrolul – Pandurii x2
Ceahlăul – Mureş x
Concordia – Mediaş 2 (0-1)
Vaslui – Oţelul 1x
Rapid – Sportul 1 (2-1)
Dinamo – Steaua x2
de acord pentru iulian