Nu știu dacă puteți urmări acest turneu, pentru că meciurile sînt programate la orele la care noi, românii, se presupune că sîntem la serviciu. Dar dacă puteți chiuli sau vă puteți uita pe net, merită să faceți acest efort, e un turneu pe cinste.
Aici, la noi, o să țină o socoteală Mihai Mureșan, care va face cronici de la meciurile românilor și nu numai. Eu vă spun doar că am văzut de dimineață cu meci fabulos între un australian de 19 ani (cel mai bun jucător al lor la ora actuală, Bernard Tomic) și un rutinat spaniol, Fernando Verdasco (favoritul 22). Meciul a durat 4 ore și 11 minute, Tomic era mort, de abia se tîra, avea crampe musculare în setul 5, dar împins de la spate de public a reușit să învingă în decisiv cu 7-5.
PS Hănescu, dacă vreți să întrebați, a pierdut în primul tur, în 3 seturi, normal, cu un neamț mai slab decît el. Mai vorbim despre asta. A pierdut și Halep…cu o jucătoare venită și din calificări și din Argentina.
1 comment
Nici nu au facut bine „ochi” romanii, ca Hanescu s-a si grabit sa ia primul avion spre casa. Probabil ca odihna l-a obosit:))