Nimic despre Mourinho, multe despre Ionuţ Badea

Am convenit cu antrenorul Universităţii să purtăm un dialog care poate părea incomod, la prima vedere, dar care poate aduce lumină în ceea ce priveşte unele subiecte controversate. Ionuţ Badea nu a ocolit răspunsurile la niciuna dintre întrebări, chiar dacă nu toate sînt legate de episoade recente ale carierei sale. El a opinat că preferă să elucideze aceste aspecte decît să lase impresia, netratîndu-le, că vrea să le ocolească.

Încadrat cu prea multă uşurinţă şi în prea dese rînduri între nişte matrici deja stereotipe (Mourinho de România, antrenorul care vorbeşte şapte limbi străine, Gînditorul de la Hamangia, etc), Badea doreşte acum să vorbească despre Universitatea Cluj şi despre munca sa de la această formaţie. Un loc unde a fost primit cu căldură, unde a suferit mai apoi, de unde a plecat pentru cîteva zile doar ca să se întoarcă, dar un loc în care spune el că vrea să rămînă.

-Fanii Universităţii îşi amintesc un episod din era Internaţional Piteşti, cînd unul dintre jucătorii tăi (Viera, care era sub contract cu CFR-ul), a gafat evident şi pe greşeala lui a marcat un gol echipa din Gruia. Ce le răspunzi?

-A fost într-adevar un incident neplăcut şi cu conotaţii importante dar pus în pagină incomplet de presă la acel moment. Trecând peste eroarea făcuta de jucător, antrenorul Badea avea de ales să joace cu un jucător care evoluase în toate partidele, adică Viera şi un jucător care nu jucase nici măcar un minut în tot acel retur, e vorba de Raţiu. Tehnic vorbind, alegerea e justă, presiunea, însă, înregistrată de Viera a fost mai mare decât capacitatea lui de a gestiona acel moment. Oricum, erori de aceeaşi manieră s-au mai întamplat chiar în aceeaşi etapă, la un meci al Vasluiului: Wesley ajunge singur cu portarul pe o eroare a adversarului, dar ratează (meciul fiind fară miză şi Wesley nemarcând, aduce lipsa de importanţă a momentului, despre acest lucru nescriindu-se nimic). Pe de altă parte probitatea morală a acestui jucător, Viera, pentru mine, e mai presus de orice îndoiala, şi din acest motiv alegerea mea de a-l introduce a fost uşoară.

-Foarte multă lume îţi reproşează că în timpul meciurilor nu te manifeşti temperamental, nu îţi biciuieşti verbal sau prin gesturi largi jucătorii? De ce nu faci asta?

-E adevărat că nu mă manifest cu gesturi largi pentru o explicaţie sau pentru o indicaţie…Sunt două situaţii: una legată de partea tehnică, de modul cum reuşesc să-mi pregătesc echipa pentru partidă în săptămâna premergătoare evenimentului şi atunci reacţiile de gestică gen indicaţiile sunt sau nu justificate. A doua situaţie ţine de partea emoţională, de trăirile aferente acţiunilor din timpul jocului, trăiri cu un grad mare de intensitate intern (chiar dacă uneori nu arăt, înăuntrul meu trăiesc cu aceeaşi intensitate şi efervescenţă toate momentele jocului).

Rezumînd, fiţi siguri că mă macin în interior la fel ca oricare om care vrea ca Universitatea să cîştige, dar abordez această atitudine echilibrată ca gestică pentru că socotesc că astfel dau încredere celor din teren. În opinia mea, să le reproşez ceva după o pasă greşită nu are rost, iar să îi dirijez în teren de pe margine mi se pare ca şi cum le-aş subestima capacitatea de a fi înţeles ceea ce am convenit împreună înainte de meci. Şi totuşi, ca să fim cu toţii corecţi, nu se poate spune că sînt impasibil, mai degrabă rezervat, aş spune.

Oricum, nu există o reţetă, din acest punct de vedere. Dacă a gesticula ar fi o condiţie obligatorie a unui antrenor mare, atunci fiţi siguri că acest lucru s-ar preda la şcolile de antrenori…

-Parte dintre suporteri au fost nemulţumiţi că în derby-ul local Universitatea a atacat furibund încă de la început, în locul unei tactici mai prudente, dat fiind importanţa unui meci cu CFR-ul? Îţi reproşezi ceva legat de acest aspect?

-Fiecare meci are o strategie…La vremea respectivă, CFR avea un joc calitativ individual şi cu o reală tendinţă de contraatac. Puteam să optez pentru o tactică defensivă prudentă, perdantă cred eu pentru că „U” avea calitate mai mult tehnică prin caracteristicile jucătorilor pe care îi deţinea şi mai puţină calitate defensivă. Şi atunci era firesc să mă refer la un un mod de abordare care să dea siguranţă echipei în exprimarea ei în teren (adică posesie şi doar punctând elementele forte ale adversarului în faza de nonposesie) şi nu la un mod pe care echipa nu-l stăpânea foarte bine, prin natura lucrurilor.

Sînt sigur că o tactică ultradefensivă din partea noastră (neacoperită de un rezultat favorabil), ar fi fost la fel de dur amendată (în sensul în care s-ar fi spus că ne-am temut de adversar, că am jucat la alibi, etc). Am preferat să abordăm curajos meciul, ceea ce am considerat că este o atitudine onorantă. Din păcate am pierdut, dar am învăţăt multe din această înfrîngere…

-Niculescu e adulat de tribune dar la tine nu a fost întotdeauna titular. De ce nu ai jucat cu el mereu, mai ales că este şi unul dintre preferaţii patronului?

 -Claudiu e un jucător special, cu o calitate deosebită specifică atacanţilor: biomecanica lovirii mingii. E o persoană onestă, loială, cu o doză de unicitate, ceea ce îl face original în multe momente dar şi cu carismă ceea ce îi atrage un capital de simpatie din partea publicului. Faptul că în acest moment are un bagaj fizic redus cauzat de natura şi forma sportivă avută în anumite momente dar şi datorită prestaţiei altor jucători concurenţi, a făcut ca el să nu joace toate meciurile de la început.

Orice antrenor însă şi-ar da seama că nu poate pierde un astfel de sprijin în teren şi tocmai la asta lucrăm, împreună, la o relaţie pe care o vrem perfectă. Sînt sigur că Niculescu ştie cînd este în formă maximă, şi atunci nimeni nu îl poate opri să joace la capacitatea sa, aşa cum sînt sigur că el simte cînd nu e în plenitudinea forţelor, şi atunci aştept de la el să îmi comunice acest lucru. Oricum, Niculescu are oricînd asigurat un loc în staff, acest lucru l-am mai spus, şi l-am spus cu sinceritate.

 -Un episod neclar a fost cel legat de deminterea ta şi, la un interval foarte scurt, reconfirmarea ta ca antrenor al Universităţii. Cum ai trăit cele două momente?

-A fost, inţial, o mare dezamăgire, neavând finalitatea firească a muncii şi a lucrului terminat cu bine şi satisfacţie, ulterior, pentru că-mi pot continua munca, consecinţă a analizei temeinice făcute de Florian Walter, care a considerat că activitatea staff-ului poate continua. Aici aş putea completa cu un aspect interesant al discuţiei şi anume: nu numai că nu s-a discutat nimic de reziliere dar la finalul analizei făcute, domnul Walter mi-a propus să continuăm. Aşa zisa parte financiară invocată la un moment dat drept pretext pentru revenirea mea este o mare eroare, în contractul meu neexistând nici o clauză de reziliere. Obiectivul meu la Universitatea este acela de a accede cu echipa către fazele superioare ale unei cupe europene, banii fiind pentru mine doar o consecinţă a muncii pe care o prestez.

-Ce îţi place la Universitatea Cluj?

-La început era doar o nouă experienţă, cu timpul‚ însă s-a transformat în ceva mult mai complex. Cunoscând oamenii, locurile, suporterii şi istoria, gradul de implicare personală în viaţa Universităţii a devenit foarte ridicat. Ce-mi place la Universitatea Cluj? Îmi place că este un simbol, că are identitate, ca are ,,poveşti”, că înmagazinează o forţă cât o comunitate, că devine selectivă, că am întâlnit oameni care apreciază munca făcută cu cap şi lista poate continua dar mă voi opri prin a spune simplu, îmi place…

-Cum ai defini relaţia ta cu Florian Walter?

 -În multe momente e o relaţie de susţinere reciprocă cu argumentaţie raţională asupra evenimentelor echipei. E un preşedinte cu o mare deschidere către cunoaşterea fenomenului şi amândoi avem ambiţia să reuşim cu Universitatea.

–Cît de greu este să lucrezi cu jucători cu o mare personalitate precum Niculescu, Boştină şi Adrian Cristea?

-În general fiecare jucător are personalitatea lui corespunzătoare unui anumit tip de comportament. În momentul în care ajungi să identifici aceste tipuri de comportamente poţi avea un mod de abordare potrivit cu fiecare dintre ei. În momentul în care ajungi însă să lucrezi cu jucători cu o personalitate mai puternică sau cu experienţă, criteriul de bază rămâne competenţa.

-Ce reacţii au cei cărora te prezinţi ca fiind antrenorul Universităţii Cluj?

-Reacţiile sunt diverse. Depinde de conjuctură, de zona geografică în care mă aflu, de oamenii cărora mă recomand…însă de fiecare dată o spun cu o notă responsabilă fără emfază, simplu: sunt Ionuţ Badea, antrenorul Universităţii Cluj…

-Într-un anumit punct al campionatului totul părea posibil. Apoi au apărut sincopele. Cum ai trăit aceste două momente?

-Aş putea vorbi de diferenţe între echipele pe care le-am întâlnit şi de momentele pe care le traversau acestea sau de diferenţele de calitate a gazonului între Mediaş şi Cluj Arena, dar nu am s-o fac. Au fost de asemenea momente foarte bune care puteau fi valorificate, mă refer aici la meciurile pe care am fi meritat să le câştigăm. După cum ştim, fotbalul e format din episoade, episoade care sunt legate în serie astfel încât orice episod influenţează realitatea imediat următoare (mă refer aici la momentele din timpul jocului, restul ţine de gestiunea situaţiilor de după). Perioada Cluj Arena a scos în evidenţă şi momente mai puţin bune psihologice, echipa având toleranţă scăzută la stres, consecinţă a adaptării mai grele la revenirea ,,acasă” şi a profilului discret abordat în unele momente când am fost atacaţi. Toate acestea pot însuma într-un cadru general câteva elemente dintr-o analiză mult mai complexă.

-Ce ar însemna pentru tine un succes cu Universitatea, un succes în atingerea obiectivului, de exemplu?

 -În primul rând satisfacţia lucrului bine făcut. Apoi bineînţeles că ar putea fi multe mici ,,victorii” deja repurtate cum ar fi: într-un an şi ceva de când suntem aici, am reuşit împreuna cu stafful meu să schimbăm mentalitatea echipei în plan sportiv, oamenilor cu care lucrăm să le dăm un sens de organizare, de profesionalism, imaginea echipei a crescut, jucătorii au crescut în valoare, după foarte mulţi ani, Universitatea a dat un jucător echipei naţionale, jucător care în momentul sosirii aici nu avea o formă sportivă foarte bună (Cristea), acum echipa a dat încă doi, (Grecu şi Marinescu), potenţialul echipei a crescut în condiţii de creştere rapidă în obiective şi lista poate continua dar nu vreau să fiu ostentativ…

 -Cine îţi înţelege cel mai bine munca?

-În primul rând oamenii apropiaţi mie şi în al doilea rând jucătorii. Dar obiectivul principal rămâne inţelegerea de către jucători a importanței muncii pe care o depunem împreună. Mi-aș dori mult să acționăm ca un tot unitar.

Ovidiu Blag

View all posts by Toate articolele scrise de acest autor
Citeste biografia