Naţionala României a obţinut în această seară calificarea în sferturile de finală ale Campionatului European de futsal, care se desfăşoară în aceste zile în Croaţia.
După ce acum două zile pierdeam în faţa gazdelor, scor 2-1, astăzi am fost obligaţi să câştigăm meciul împotriva Cehiei, ocupanta locului 3 la ultimul Campionat European.
Cehia a început mai bine meciul şi a deschis scorul în minutul 8 prin Michal Belej, dar naţionala noastră a fost ţinută în joc de un şut în forţă reuşit de Gabriel Dobre în minutul 17, prin care acesta a adus egalarea pe tabela de marcaj.
Ȋn repriza a doua, antrenorul naţionalei noastre, spaniolul Sito Rivera, a cerut un time-out foarte inspirat, a riscat, iar după ce l-a scos din poartă pe Vlad Iancu şi am jucat în 5 pe faza de atac, am preluat conducerea printr-un gol reuşit în minutul 34, de Florin Ignat, în urma unei lovituri de cap.
Lovitura de graţie le-a dat-o cehilor Florin Matei, care în urma unui contraatac a închis tabela la 3-1, în minutul 37.
Ȋn urma acestei victorii naţionala noastră a obţinut 3 puncte şi este pe locul 2 în Grupa A. Pe prima poziţie a grupei se află Croaţia cu 3 puncte, iar pe locul 3, Cehia cu 0 puncte.
Ocupantele primelor două locuri vor continua competiția, urmând să joace in „sferturi” cu primele două clasate în Grupa B, formată din Spania, Ucraina şi Slovenia, după sistemul: locul 1 din Grupa A cu locul 2 din Grupa B şi locul 2 din Grupa A cu locul 1 din Grupa B.
Ȋn Grupa B principala favorită este Spania, care ocupă prima poziţie cu 3 puncte, după victoria obţinută în faţa Sloveniei, scor 4-2, iar pentru locul 2 se luptă chiar în aceste momente, în direct la EuroSport2, Slovenia şi Ucraina.
UPDATE: Meciul dintre Ucraina şi Slovenia s-a încheiat cu victoria ucrainenilor, scor 6-3. Ȋn urma acestui rezultat, Slovenia este eliminată de la Campionatul European. Ucraina a trecut pe primul loc în Gurpa B, la egalitate de puncte cu Spania dar cu golaveraj mai bun. Spania şi Ucraina se vor întâlni sâmbătă în meciul pentru stabilirea câştigatoarei Grupei B.
PS. Nu vă faceţi speranţe deşarte cum că această calificare a României, ţine prim-planul site-urilor de sport. Mai important este un meci amical pierdut şi nişte declaraţii „spumoase”…„Ne pasă de sport. Poate prea mult.”…Mdah…sau poate deloc….
