La fel ca în anul trecut, şi în acest an marea majoritate a meciurilor dedicate Cupei Liceelor se vor desfăşura la Baza Sportivă Unirea.
Aflată în cartierul Mănăştur, Baza Sportivă Unirea este cea mai mare bază sportivă din Cluj având cele mai multe terenuri de fotbal, tenis sau chiar fotbal-tenis.
Dacă în urmă cu trei ani acolo era un teren aflat în paragină, acum, graţie muncii depuse, s-a ajuns la un numar de 3 terenuri de fotbal de cea mai bună calitate, plus câte două de tenis şi două de fotbal-tenis.
De asemenea, cei de la Baza Sportivă Unirea au inaugurat în acest an cel mai mare teren cu iarbă sintetică din ţară cu o suprafaţă de joc 104x62m. Pe acest teren îşi joacă partidele de acasă, din campionat şi din Cupa României, echipa Sănătatea Cluj (Liga a III-a) şi echipele din Vultureni şi Jucu (Liga a IV-a).
“Pe lângă aceste terenuri, mai dispunem de 4 vestiare şi avem în plan să dezvoltăm, în viitor, încă 9 vestiare plus o sală de forţă şi una de recuperare”, ne-a declarat administratorul Bazei Sportive Unirea, Ion Moldovan.
Cei care vor să folosească terenurile, cu excepţia terenului mare, trebuie să plătesca 120lei/oră pentru terenurile de fotbal, 10lei/oră pentru terenurile de tenis (45lei/oră în nocturnă) şi 30lei/oră pentru terenurile de fotbal-tenis.
În aceste condiţii peste 20.000 de oameni lunar desfăşoară activităţi sportive la Baza Sportivă Unirea, iar numărul lor creşte considerabil când sunt evenimente speciale, cum ar fi Cupa Liceelor, Liga Bergenbier sau Cupa “Hagi-Danone”. Din acest punct de vedere cei de la Baza Sportivă Unirea nu se pot plânge, ba mai mult, chiar anul acesta Cupa “Hagi-Danone” îşi va desfăşura “Turneul Final” aici, în perioada 31 mai – 2 iunie.
De asemenea, Cupa Liceelor cea mai populară competiţie între liceele din judeţul Cluj, o întrecere ajunsă la cea de-a 8-a ediţie şi care va aduna anul acesta peste 30 de licee la start, se va juca (cu excepţia finalelor) pe terenurile Bazei Sportive Unirea. În prima săptămînă a lunii aprilie (joi, pe 5 aprilie, de la ora 11.00) va avea loc prima întîlnire cu profesorii de sport, la Baza Sportivă Unirea. Atunci se va vorbi despre calendarul competiţiei, organizatorii dorindu-şi ca pe 19 aprilie să aibă loc tragerea la sorţi a grupelor.
Cu toate condiţiile puse la dispoziţie de către cei de la Baza Sportivă Unirea suntem convişi că şi anul acesta vom avea parte de o competiţie dusă la cel mai înalt nivel. Sunteţi aşeptaţi, în perioada 19 mai – 5 iunie, să participaţi activ, pe teren sau chiar din tribune, la competiţia în care orice liceean poate fi profesor.
PS. Aici puteţi găsi o galerie foto completă de la Cupa Liceelor 2011