Azi am consultat acest act, aici. E de pe situl federației, deci nu e secret. E doar important, în opinia mea. În el scrie, pe scurt, că trebuie să fii cu datoriile la zi ca să mai poți juca în liga întîi, cum ar veni.
Termenul limită e pe 31 martie, deci cam de azi în două săptămîni. Cum acum situația e cam albastră la U Cluj și unii spun că există facturi în suspensie, asta ar fi chiar o lovitură, să existe emoții în ceea ce privește licența pentru sezonul 2012-2013.
Alunecînd acum un pic și spre fotbal, am auzit că fundaș central în meciul cu Petrolul va juca și de această dată Szukala, chiar dacă a greșit flagrant (continuăm să credem că fără vină) în meciul cu Steaua. Cei dintre voi care știți mai multe despre fotbal știți probabil și regula aceasta nescrisă: cînd portarul sau fundașul greșesc într-un meci, ei sînt înlocuiți în următorul (poate nu se aplică și în fotbalul românesc, unde există foarte multe minți luminate în afară de cea a antrenorului).
Și mai am una, care e un pic mai tehnică, de aceea am apelat la un specialist: demisia e un act unilateral, demisia ți-o dai și gata. Deci nu există varianta conform căreia demisia nu îți este acceptată (cazul Grigore). Există altceva, că dacă ești cadru de conducere stai 15 zile sau lună la dispoziția șefilor pînă găsesc unul la fel de bun ca tine, dar nu există chestia asta cu demisia care nu îți este acceptată. Asta ca să clarificăm. La revedere.

5 comentarii
La cum isi iau altii licentele, nu cred ca vor fi probleme pentru „U”. Insa mai mult decat licenta conteaza cum se a dezvolta clubul.
Este extrem de trist si ingrijorator cum arata „U” in acest moment!
cand vine Bostina, spune ce spune, nimeni din club nu-i da peste bot, nu prea mai e nimic de zis.
@pustan’
Corect! Bostina si-a dat arama pe fata acum..nu arunci cu noroi din bucataria proprie…dar caracterul lui lasa mult de dorit!
Haide „U” si de mere si de nu!
am avut dreptate cu szukala