Anul 2007 a adus României integrarea în Uniunea Europeană. Multe graniţe s-au deschis şi toţi românii au putut să circule în spaţiul UE doar cu buletinul.
Nici Cupa Liceelor nu s-a lăsat mai prejos, iar în prima ediţie de după integrarea europeană organizatorii au propus o nouă abordare. Astfel, organizatorul alături de Fundaţia Civică a reuşit, în anul 2007, să integreze în competiţie toate oraşele din judeţul Cluj, Cupa Liceelor devenind astfel judeţeană, nu doar locală.
Cupa Liceelor 2008 se desfasoara sub egida Consiliului Judeţean Cluj, a Consiliului Local, a Federaţiei Române de Fotbal, a Direcţiei Judeţene pentru Sport şi a Fundaţiei Civica.
Este a patra ediţie a Cupei Liceelor la Fotbal în Sală, iar succesul înregistrat de primele trei ediţii ne face să credem că această competiţie, cea mai importantă din Transilvania dedicată liceenilor, devenise deja una tradițională.
PS: Revenim în prezent şi vă anunţăm ca în data de 26 aprilie, de la ora 11.00, va avea loc următoarea întâlnire cu profesorii, în timp ce în data de 3 mai, tot de la ora 11.00 se va oficia tragerea la sorţi. Ambele evenimete vor avea loc la Baza Sportivă “Unirea”.
La fel ca în anul trecut, Cupa Liceelor 2012 va aduna peste 30 de licee la start şi se va juca (cu excepţia finalelor) pe terenurile Bazei Sportive „Unirea”, în perioada 19 mai – 5 iunie.