Ziua a treia a Cupei Liceelor a început cu partida dintre “Emanuel” şi “Energetic”. A fost un duel inedit pentru că ambele echipe erau conduse de pe margine de câte o profesoară cu experienţă în ce priveşte competiţiile sportive.
“Energetic” aborda partida de pe prima poziţie a Grupei A, cu 6 puncte, şi pornea drept favorită mai ales prin prisma faptului că 6 jucători din lot sunt legitimaţi la “U”, CFR sau Ardealul.
De partea cealaltă, liceenii de la “Emanuel” porneau cu şansa a doua, iar singurul rezultat de care aveau nevoie era o victorie la scor pentru a obţine calificarea în optimi.
“Emanuel” a început perfect meciul, iar Matei Samuel a înscris la chiar prima fază a întâlnirii. Elevii de la “Energetic” au ratat câteva ocazii de a restabili egalitatea, iar la ultima fază a primei reprize “Emanuel” a înscris prin acelaşi Matei Samuel pentru 2-0.
Repriza a doua a decurs după acelaşi scenariu. Cei de la “Energetic” au încercat să restabilească egalitatea, dar tot “Emanuel” a punctat prin Domşa şi Buduşan pentru un 4-0 greu de crezut înainte de startul partidei.
“Am participat la o competiţie foarte bine organizată, iar un mare plus al acestei întreceri a fost arbitrajul. E îmbucurător faptul că am fost arbitraţi de doi arbitrii licenţiaţi FRF”, a declarat profesoara celor de la “Energetic”, Cionca Teodora.
De partea cealaltă Corina Mureşan s-a declarat încântată de faptul că “Emanuel” a câştigat Grupa A.
“Cred că am jucat în cea mai puternică grupă a Cupei Liceelor. Am avut încredere în băieţi şi sunt foarte fericită că am obţinut această calificare. Băieţii mei au demonstrat că dacă joacă cu sufletul pot învinge orice adversar”, a conchis Corina Mureşan.
În celălalt meci al grupei “Alexandru Borza” a învins pe “Tehnofrig” cu scorul de 5-2. Cele două partide au fost urmărite de pe margine de foştii mari fotbalişti Augustin Ţegean, Victor Ciocan şi Bela Bakos, cei trei declarându-se încânaţi de nivelul competiţiei.
În urma acestor rezultate “Emanuel”, de pe primul loc al grupei, şi “Alexandru Borza”, de pe locul secund, au obţinut calificarea în optimile de finală, iar “Energetic” a ratat calificarea în urma golaverajului negativ.
Iată şi celelalte rezultate înregistrate astăzi în Cupa Liceelor:
LPS – Gheorghe Lazăr 8-1
Seminarul Teologic – Avram Iancu 10-7
Transporturi – Gheorghe Bariţiu 3-2
Lucian Blaga – Onisifor Ghibu 7-3
Anghel Saligny – Apaczai 4-3
Janos Szigmond – Inocenţiu Micu 0-7
LPS, Gheorghe Lazăr, Lucian Blaga şi Gheorghe Bariţiu au obţinut calificarea în sferturile de finală.
Joi, 24 mai, se vor disputa ultimele partide din cadrul grupelor după următorul program:
Ora 9.00: Augustin Maior – Samuel Brassai, Victor Babeş – Nicolae Bălcescu
Ora 10.00: Edmond Nicolau – Radu Stanca, Iulian Pop – Mihai Eminescu
Ora 11.00: Eugen Pora – Samus, Ana Aslan – Georghe Coşbuc
Ora 12.00: Anghel Saligny – Inocenţiu Micu, Janos Szigmond – Apaczai
Ora 13.00: Protecţia Mediului – Gheorghe Şincai
IMPORTANT! Clasamentele de după meciurile de azi au fost realizate de către Mihai Mureşan şi le puteţi vedea aici. În cazul în care două echipe sunt la egalitate de puncte se ţine cont de meciul direct, iar dacă trei echipe sunt la egalitate se ţine cont de golaverajul din meciurile pe care cele trei echipe le-au jucat între ele.