Știu ce se organizează acolo, m-am uitat pe net. Găsiți și voi dacă sînteți curioși. Am văzut azi la fața locului preparativele, foarte frumos. Pe o parte și pe alta a străzii cu tramvaiul, pe-acolo, pe lîngă sală, sute de mașini care ocupau cîte un sens de mers. Restul mașinilor circulau pe dîra asta nouă, asfaltată frumos, cea cu șinele de tramvai. Pe platoul sălii au apărut frumușel și umbrelele cu inscripțiile unei companii de bere, muzica duduia (se făceau probe pe la orele amiezii), era foarte frumos în zonă. Chiar mă gîndeam la cetățenii fostei Alei a Tineretului (nu știu cum îi zice acum), cît de fericiți sînt ei că stau în acea oază binecuvîntată de Dumnezeu. Au de toate acolo. Pickamere, camioane, basculante, claxoane iar acum vor avea și puțină muzică timp de trei zile. Cam puțin, ce-i drept, dar nu e timpul pierdut.
Cred că un apartament cu două camere acolo poți să îl cumperi acum cu 2.000 de euro, banii jos.
Așa, să continuăm. Sau să încheiem, de fapt.
Ideea de a face sindrofii în aer liber într-un spațiu oricum sacrificat datorită lucrărilor la linia de tramvai mi se pare genială.
PS
Știu ce mai lipsea. Un meci de baschet, dar din păcate ăsta nu mai poate avea loc concomitent cu concertul…
