Am plecat de la stadion cu gîndurile aiurea. Atent la pietoni, pe porţiunea de drum de lîngă Podul Garibaldi, privirea mi-a fugit un pic înspre sala sporturilor cea părăsită de constructori. Acolo, pe o alee improvizată, un grup de suporteri se îndrepta înspre casă. Printre ei, cu un tricou complet negru şi cu o tristeţe de nedescris pe chip era şi un om pe care îl cunosc. Cu privirea în gol, cu gîndurile spre Ceruri probabil, se îndrepta spre casă unul dintre suporterii care crezuseră poate cel mai mult în victoria lui „U” din meciul cu Pandurii.
Era Viţu, fiul profesorului Gheorghe I. Bodea.
Şi-atunci am primit şi răspunsul la întrebarea care m-a măcinat tot meciul: „Pentru ce să mai tragă băieţii ăştia?”
Aşa cum galeria şi-a amintit de Bodea şi a afişat un banner impresionant prin conţinut, nu prin dimensiunile pînzei, aşa şi jucătorii poate că ar fi trebuit să joace pentru profesor.
Dar şi dacă le-ar fi spus cineva asta la vestiar mă gîndesc că n-aveau cum să înţeleagă toţi. Şi nu numai din cauza limbii sau a faptului că nu l-au cunoscut niciodată pe Gheorghe Bodea. Ci pentru că Universitatea mai are de lucrat la acest capitol. Atunci cînd vine vorba despre simbolurile clubului cred că ar fi util un curs după semnarea contractului de către jucători. Să
ştie fiecare unde a ajuns.
Lasă, Viţu, nu fi supărat. S-au gîndit alţii la tatăl tău. Şi au fost cu mult mai mult decît unsprezece. Şi s-ar fi gîndit şi dacă pierdea Universitatea cu 10-0. Pentru că spectatorii aceştia nu au fost simpli spectatori la scrierile tatălui tău ci i-au sorbit cuvintele.
Lasă, Viţu, nu fi supărat, aminteşte-ţi de fiecare dată cînd pierde Universitatea cîte un citat din cărţile tatălui tău. Şi atunci vei trece mai uşor peste toate.
(Articol apărut ieri pe www.ucluj.ro)
