Deși am citit foarte multe tîmpenii despre Campionatul European scrise de mulți neaveniți, risc și mă alătur și eu acestui cor de „experți”, sperînd totuși că voi spune lucruri mai logice. Am observat cît de mult s-a schimbat jocul în timp ce România stă pe loc înțepenită în niște concepții din anii 90.
Parcă asistăm la un antrenament în care cineva dictează „doar dintr-o atingere”. Nimeni nu mai riscă să țină mingea mai mult de o secundă, după care caută pasa de siguranță sau pasa pe culoar. Combinațiile pe spații mici au devenit una dintre cheile jocului, de cele mai mult ori doar așa putînd să treci de zidul defensiv atît de bine organizat. Posesia devine o miză pentru mai toate echipele, poate tocmai de aceea am văzut Spania jucînd fără atacanți, pentru că voia să-și creeze superioritate din acest punct de vedere, cel al posesiei.
Nu mai există spații. În momentul în care un jucător primește mingea un altul îl flanchează instantaneu, nelăsîndu-i decît o cîtime de secundă pentru a lua decizii. Nimeni nu își mai permite luxul de a se plimba pe teren, de a urmări jocul de la distanță. Nimeni nu dă pase cu exteriorul și nimeni nu joacă cu capul în pămînt. Nimeni nu trișează spiritul fotbalului, toți pun osul la bătaie, aleargă 90 de minute.
Nu mai există diferențe semnificative între jocul echipelor. Toată lumea știe jocul. Toți joacă la nivel maxim. Diferența o fac detaliile imperceptibile pentru un ochi relaxat.
Dacă nu ar fi avut loc acest campionat european atunci nu am fi avut cum să observăm cum stăm noi. Adică la ani lumină. Și cum antrenorii noștri (majoritatea) n-au nici o treabă.