Cică în stațiunea Straja, din Hunedoara, ființează prima tabără de slăbit pentru copiii din România. Aici vin tineri între 7 și 18 ani, supraponderali. Prin diferite activități sportive încearcă să dea jos din kilogramele în plus. Ideea nu e rea, organizatorii merită felicitați, dar situația e tristă de tot pentru poporul român.
E ca și cum ai spune că ai rezolvat problema salariilor proaste și ai deschis, pentru cei care nu mai rezistă, un balamuc.
E foarte trist să constați că un copil stă 8 ore pe scaun la școală, apoi alte 6 ore pe acasă, tot pe scaun, la lecții sau la un calculator, iar orele de sport în școală au devenit facultative. E ceasul al 12-lea și nimeni nu reacționează.
În România nu există idei bune pentru că se judecă totul funcționărește. De fapt, cred că cea mai vînată meserie este aceea de funcționar. Un funcționar zelos este mai apreciat decît o mie de oameni cu inițiativă. Pune un funcționar în vîrful unei ierarhii și ești asigurat că nu se va întîmpla nimic în acel domeniu.
Ține specialiștii departe de tot ce mișcă și atunci lucrurile sînt sub control: nimeni nu are nici o inițiativă, totul e în regulă, ne putem ocupa de ale noastre.
Pune-i pe toți peste tot pe criterii politice, lasă-i să-și facă mendrele, apoi schimbă-i cu alții, dar tot pe criterii politice. Și lasă-i pe ăia care se pricep pe margine sau în cel mai bun caz pune-i să se milogească la un funcționar din ăsta ca să îi dea doi lei să-și poată desfășura activitatea. Și totul e în regulă, mergem înainte. Înspre îngroparea educației fizice și a sportului.
Vă las să citiți un material foarte bine scris în Evenimentul zilei de azi, aici.

1 comment
am primit acest comment, pe mail:
Ei ce se intampla?Clasa intai: trei ture de teren ,de footbal,pentru ceva nota,sau proba,imi pare rau ca nu stiu exact.Acum eu am stat si ma uitam la copii de 6 si 7 ani,aveau elanul ptr. nota,dar ,la prima tura ,cadeau din picioare.De ce ?Nu au rezistenta!Acum urmeaza masurile luate de parinti!SCUTIREA!Si de unde o primesc?Apoi urmeaza,alimentatia!La coltul scolii;PLACINTARIA!Sau ma rog ,depinde de zona.Poate in centru alte tentatii.As putea sa scriu mult mai multe.Adi Hadean a incercat in gradinite,programul alimentatie sanatoasa.In scoli pierdem lupta!