Miercurea merg la bazin. Pînă fac cu viteza melcului niște bazine am timp să observ lucruri. Și acum a venit vremea să vi le spun și vouă. Cu promisiunea că o să revin cu amănunte.
În primul rînd e vorba despre un om: un antrenor de înot pasionat. Îl cheamă Ciprian Beșe. Povestea lui e relativ simplă. Scoate an de an campioni dintre copiii pe care îi pregătește. Și nu îl bagă nimeni în seamă. Pentru că e vorba despre înot. Pe cine să intereseze înotul?
Programul acestui dascăl e simplu: dimineața devreme e la Palatul Copiilor, mai apoi are ore în Babeș, apoi fuge din nou la palat și, normal, seara revine în parc. Așa, cam 10-12 ore pe zi. Și, bineînțeles, și sîmbetele. Și uneori și duminicile, cînd face recuperări cu copiii care nu au putut veni dintr-un motiv sau altul la programul zilnic.
Miercurea, cînd merg eu acolo, se ocupă de două fete, în vîrstă de 10 ani. Și fetele acestea au înotat azi 5.000 de metri. Adică 5 kilometri. Eu le văd doar miercurea, dar ele fac asta în fiecare zi, inclusiv sîmbăta. Și una dintre ele vine din Florești, se trezește la 5 dimineața. Înoată dumnezeiește. Și e vicecampioană națională. A pierdut la cîteva sutimi de secundă, se mai întîmplă…
Și acum cu ungurii și românii, că asta ziceam în titlu…
Îmi povestea azi Ciprian că la Palatul Copiilor are 10 clase care vin cu școala, zilnic. 9 dintre ele sînt de la școli maghiare și una de la o școală românească. Aici comentariile mele nu au rost, vă las pe voi…
Ciprian Beșe, clubul lui, fetele lui, cei de la Palatul Copiilor sînt foarte importanți, cu toții. Oameni care fac lucruri minunate în fiecare zi. Oameni care ajută la ceea ne place să numim sportul de masă.
Păcat că nu știe nimeni de ei. Dar asta e o altă poveste.
3 comentarii
5000 metri la 10 ani? :)) Ma scuzati ca ma bufneste rasul, dar la varsta aia toate cartile scriu ca volumul de antrenament este undeva la 3000, dar probabil pe Cipri Bese nu il prea intereseaza daca se distrug , se ard copii intro perioada asa scurta, medaliile la varsta de 10-11 ani conteaza mai mult. Vedeti, daca tot sa deschis subiectul nu din rautate, doar ca o persoana din acest domeniu, din cauza a multora ca Cipri Bese, nu ajunge sa avem sportivi la Campionate Nationale, adica intra intro finala de 50 bras fete, 7, in loc de 8…..De mondiale sa nu mai vorbim. Mai este o problema grava, pe care ma mira ca parintii acestor copii inca nu au observato, este acela, ca acesti copii fac sala la o varsta frageda….ar trebui sa se gandeasca de 2 ori la cea ce fac/face , aici vorbesc si de el si de parinti! amandoi sunt vinovati!
Draga Vlad
Daca ai observat ca Cipri nu are sute de copii(de performanta) ca la alte cluburi,poate ca ai vazut si rezultatele fetelor de 13 si nu 10-11 ani, care au ajuns in multe finale, ca sa nu mai vb. de medalii.Sunt un parinte al unei fete de la el si chiar eu l-am intrebat daca nu ar trebui sa faca sala cand fata mea avea 11 ani.A fost un nu!! categoric din partea lui, recunosc ca m-am informat si i-am spus ca la alte cluburi din Bucuresti si LPS-uri din tara se face sala. Sa fie ei sanatosi.Sala se face de la 13-14 ani in sus. Asa ca nu-l mai baga in aceeasi oala cu altii.Daca tot spui ca esti o persoana din domeniu ,informeaza-te ce distante fac zilnic copii din tara la 10-11 ani ,dar si la cei din Franta sau Australia. Mai citim si noi.Poate ca medaliile de la 13 ani fete te vor face sa-ti ceri scuze fata de Cipri.
Salut Vlad, din respect pentru D-nul Ovidiu si blogul acestuia am sa-ti raspund punctual, desii nu imi sta in fire sa raspund unor supozitii sau acuzatii la adresa mea pe internet si am sa iti fac o propunere. Asadar: 1.Nu stiu unde ai citit tu ca la o anumita varsta se face un anumit volum(exista unele recomantari in linia metodica a frnpm, care dupa parerea mea personala si a altor antrenori cu rezultate, este depasita), recomandarea mea este sa mai studiezi putin sa vezi ce se lucreaza in SUA, Franta, Italia, tari care au rezultate in acest domeniu. 2. Legat de sala de forta… nu cred ca m-ai vazut pe mine, sau vreun sportiv de-al meu in sala vreodata, cel putin nu stiu sa fi facut sau sa faca vreunul. Legat de propunerea mea…., astept sa ma contactezi personal, sa discutam pe argumente concrete daca spui ca faci parte din acest domeniu, desi nu cunosc nici o persoana cu acest prenume si nu ai avut barbatia sa iti semnezi comentariul cu numele intreg. Orce discutie pe teme concrete poate sa fie constructiva. PS: Iti spun doar ca la “aceasta ora” pregatesc cea mai valoroasa junioara II din Romania dupa tabela de punctaj fina, a carui timpi sunt coparabili cu sportive din tari cu traditie in natatia europeana. Cu stima Ciprian Bese.