S-a încheiat primul tur la Australian Open, iar România „merge mai departe” pe tabloul de simplu cu doar două sportive. Este vorba de Sorana Cîrstea şi Irina Begu, care şi-au confirmat statutul de favorite în primul meci. Astăzi au jucat alte 3 românce pe primele 3 arene ale turneului, dar au câştigat împreună doar 7 game-uri.
Pe Rod Laver Arena, Monica Niculescu a cedat în faţa locului 1 WTA, Victoria Azarenka, scor 6/1, 6/3. Monica a reuşit două break-uri, începând setul 2 cu 3 game-uri la rând câştigate, dar nereuşind decât încă unul în următoarele 7 jocuri. Pe Hisense Arena, Serena Williams a trecut în mai puţin de o oră de Edina Gallovits cu 6/0, 6/0, iar Simona Halep a fost învinsă de Sloane Stephens pe Margaret Court Arena, reuşind câte un singur game în fiecare set.
Rămân în cursă Sorana Cîrstea şi Irina Begu. Cele două vor juca mâine, după cum urmează:
Irina Begu (22 de ani, 55 WTA) vs. Agnieszka Radwanska (23 de ani, 4 WTA) este primul meci al zilei (cu începere de la ora 2) de pe arena care poartă numele câştigătorului celor 4 turnee de Mare Şlem în 1969, Rod Laver. Radwanska vine după o victorie în faţa unei australience din afara top 300 WTA, scor 7/5, 6/0, în timp ce Begu a trecut de Arantxa Rus cu 6/4, 6/2. Cele două s-au mai întâlnit în urmă cu aproape 2 ani în Fed Cup, când s-a impus clar jucătoarea din Polonia. Şanse: 10%.
Sorana Cîrstea (22 de ani, 29 WTA) vs. Kristyna Pliskova (20 de ani, 106 WTA) va începe ceva mai târziu, după un meci de dublu şi unul de simplu masculin. Jucătoare de mâna stângă, Pliskova a trecut de Sacha Jones, o jucătoare mult mai slab cotată, locul 183 WTA. Cîrstea a învins-o de Coco Vandenweghe, o americancă sitaută în clasament în apropierea cehoaicei. Nu s-au înregistrat întâlniri directe până acum, dar Sorana este favorită mâine. Şanse: 65%.
Alte meciuri ale românilor de mâine:
Simona Halep/Arantxa Rus vs. Melinda Czink/Bojana Jovanovski
Victor Hănescu/Martin Klizan vs. Brian Baker/Raven Klaasen
Dintre meciurile primului tur pe care le vedeam interesante, astăzi s-a jucat cel dintre francezul Gael Monfils şi ucraineanul Alexandr Dolgopolov. Revenit în circuit după un 2012 nefast, Monfils s-a impus cu 6/7 (7), 7/6 (4), 6/3, 6/3. În setul 4, Dolgopolov a avut 2-0 şi serviciul, dar a pierdut următoarele 5 jocuri. În total, în ultimul set s-au înregistrat 6 break-uri.
Meciuri interesante în a 3-a zi a concursului ar putea fi: Xavier Malisse vs. Fernando Verdasco, Jurgen Melzer vs. Roberto Bautista-Agut şi Feliciano Lopez vs. Radek Stepanek. În rest, găsim doar meciuri dezechilibrate pe tabloul masculin.