Continuăm periplul nostru prin istoria Cupei Davis cu noi informaţii despre începuturile competiţiei.
Aşa cum spuneam şi în articolul anterior, primii ani au fost dominaţi de SUA, Marea Britanie, Franţa şi Australia (echipă care îi avea în componenţă pe Harry Hopman şi Roy Emerson, amândoi jucători ajunşi în „cartea de istorie” a Cupei Davis. Primul pentru cele mai multe titluri câştigate că şi căpitan (16), iar Emerson pentru cele mai multe trofee câştigate ca jucător – 8.
În 1969, un an după ce a început “era Open”, 50 de naţiuni s-au înscris la startul Cupei Davis, ediţie în care australienii s-au impus, scor 4-1, în finala disputată, în deplasare, în faţa Statelor Unite.
Mai apoi, în anul 1972, formatul competiţiei s-a schimbat, iar dacă până atunci campioana avea “bye” până în finală, din `72 toate echipele trebuiau să joace în fiecare tur.
În acelaşi an, Nicola Pietrangeli a disputat ultimul său meci pentru reprezentativa Italiei. El s-a bucurat de o carieră deosebită în care a doborât multe recorduri, unele dintre ele fiind în piciare şi astăzi: cele mai multe meciuri jucate (164) şi cele mai multe meciuri câştigate( 120).
În 1974, Africa de Sud a spart gheaţa şi a devenit a cincea naţiune care câstiga “Salatiera de argint”. La scurt timp, performanţa africanilor a fost repetată de Suedia, Italia şi Cehoslovacia.
(La scrierea materialului s-au folosit surse de pe daviscup.com)
