Mâine, 8 ianuarie, va debuta returul Ligii Naţionale de Baschet Masculin. Astfel, clasamentul nostru de pronosticuri se resetează şi începem o nouă rundă de întreceri. Pe această cale îi felicităm pe câşigătorii din tur (pmc32 – locul 1, Jazzy – locul 2 şi Panda 2004 – locul 3) şi vă dorim succes tuturor.
Aşa cum a fost anunţat aici, vom încerca să dinamizăm puţin rubrica. Fiecare dintre voi veţi putea trimite cronici sau avancronici pentru diverse partide sau chiar pentru întreaga etapă.
O altă noutate va fi rubrica „Jucătorul etapei”. Astfel, după etapa a XVI-a a Ligii Naţionale, în articolul destinat pronosticurilor pentru etapa a XVII-a fiecare concurent este rugat să spună care este jucătorul etapei precedente în opinia sa. La finalul returului, pe baza voturilor dumneavoastră, vom declara baschetbalistul anului şi îi vom înmâna o diplomă.
Acestea fiind spuse, să trecem la treabă. Prima avancronică a returului îi apartine lui pmc32 şi ea sună aşa:
„Se anunţă o parte secundă de campionat foarte interesantă şi să sperăm cel puţin la fel de echilibrată precum prima. Unul din meciurile tari al etapei are loc la Timişoara, unde simbolul echipei de pe Bega, Dan Păltinişanu, înfruntă fosta sa echipă în chiar debutul său pentru noua lui echipă, BC Mureş. Interesante vor fi şi meciurile de la Sibiu şi mai ales de la Piteşti, unde liderul incontestabil al acestui campionat CSM Oradea, vrea un debut cu dreptul şi în acest an, dar să nu uităm că Piteştul este una din cele mai imprevizibile echipe al ultimelor sezoane, producând surprize când nimeni nu se aştepta. În rest calculele hârtiei dau ca mari favorite echipele din prima parte a clasamentului.
Regulile cred că au fost deja insusite de toţi participanţii. În cazul unor jucători noi, pe care îi aşteptăm cu drag în număr cât mai mare, le facem cunoscut că diferenţa de scor trebuie să fie între 1 şi 5 puncte, 6 şi 10, 11-15, 16-20, +21 puncte. Intuirea corectă a echipei câştigătoare vă va aduce un punct, iar cea a diferenţei de scor încă un punct. Pronosticurile trebuie postate înaintea începerii primului meci, iar dacă aţi ratat prima partidă puteţi posta doar pentru întâlnirile care au mai rămas de disputat. Premiile pentru acest retur de campionat vor fi anunţate în cel mai scurt timp posibil.
Mult succes, tuturor”
Programul primei etape a returului:
CSU Ploieşti – Farul Constanţa
BC Timişoara – BC Mureş Tg Mureş
Gaz Metan Mediaş – CSŞ Giurgiu
BC Miercurea Ciuc – CSM Bucureşti
CSU Atlassib Sibiu – CS Energia Rovinari
SCM Universitatea Craiova – BC Timba Timişoara
CS Dinamo Bucureşti – “U” Mobitelco BT
BCM U Piteşti – CSM Oradea
PS. Prima partidă a etapei este întâlnirea dintre SCM Craiova şi Timba Timişoara, programată marţi, de la ora 19.30.
PS2. În concursul nostru nu vor fi luate în calcul partidele amânte. (Cum este cazul meciului de astăzi dintre BC Timişoara şi CSU Ploieşti, întâlnire din etapa a XI-a).
28 comentarii
CSU Ploieşti – Farul Constanţa 1/16-20
BC Timişoara – BC Mureş Tg Mureş 2/ 6-10
Gaz Metan Mediaş – CSŞ Giurgiu 1/11-15
BC Miercurea Ciuc – CSM Bucureşti 2/ 11-15
CSU Atlassib Sibiu – CS Energia Rovinari 1/6-10
SCM Universitatea Craiova – BC Timba Timişoara 1/11-15
CS Dinamo Bucureşti – “U” Mobitelco BT 2/ +21
BCM U Piteşti – CSM Oradea 2/ 6-10
CSU Ploieşti – Farul Constanţa 1/+21
BC Timişoara – BC Mureş Tg Mureş 1/ 6-10
Gaz Metan Mediaş – CSŞ Giurgiu 1/16-20
BC Miercurea Ciuc – CSM Bucureşti 2/ 6-10
CSU Atlassib Sibiu – CS Energia Rovinari 1/1-5
SCM Universitatea Craiova – BC Timba Timişoara 1/6-10
CS Dinamo Bucureşti – “U” Mobitelco BT 2/ +21
BCM U Piteşti – CSM Oradea 1/ 6-10
CSU Ploieşti – Farul Constanţa 1 +21
BC Timişoara – BC Mureş Tg Mureş 2 6-10
Gaz Metan Mediaş – CSŞ Giurgiu 1 16-20
BC Miercurea Ciuc – CSM Bucureşti 2 11-15
CSU Atlassib Sibiu – CS Energia Rovinari 1 6-10
SCM Universitatea Craiova – BC Timba Timişoara 1 11-15
CS Dinamo Bucureşti – “U” Mobitelco BT 2/ +21
BCM U Piteşti – CSM Oradea 1/ 6-10
CSU Ploieşti – Farul Constanţa 1/+21
BC Timişoara – BC Mureş Tg Mureş 1/6-10
Gaz Metan Mediaş – CSŞ Giurgiu 1/11-15
BC Miercurea Ciuc – CSM Bucureşti 2/11-15
CSU Atlassib Sibiu – CS Energia Rovinari 1/11-15
SCM Universitatea Craiova – BC Timba Timişoara 1/11-15
CS Dinamo Bucureşti – “U” Mobitelco BT 2/+21
BCM U Piteşti – CSM Oradea 2/6-10
CSU Ploieşti – Farul Constanţa 1/+21
BC Timişoara – BC Mureş Tg Mureş 2/1-5
Gaz Metan Mediaş – CSŞ Giurgiu 1/11-15
BC Miercurea Ciuc – CSM Bucureşti 2/11-15
CSU Atlassib Sibiu – CS Energia Rovinari 1/6-10
SCM Universitatea Craiova – BC Timba Timişoara 1/16-20
CS Dinamo Bucureşti – “U” Mobitelco BT 2/+21
BCM U Piteşti – CSM Oradea 2/6-10
CSU Ploieşti – Farul Constanţa 1 / +21
BC Timişoara – BC Mureş Tg Mureş1 6-10
Gaz Metan Mediaş – CSŞ Giurgiu 1 +21
BC Miercurea Ciuc – CSM Bucureşti 2 +21
CSU Atlassib Sibiu – CS Energia Rovinari 1 1-5
SCM Universitatea Craiova – BC Timba Timişoara 1 +21
CS Dinamo Bucureşti – “U” Mobitelco BT 2 6-10
BCM U Piteşti – CSM Oradea 1 1-5
CSU Ploieşti – Farul Constanţa 1/+21
BC Timişoara – BC Mureş Tg Mureş 2/ 6-10
Gaz Metan Mediaş – CSŞ Giurgiu 1/11-15
BC Miercurea Ciuc – CSM Bucureşti 2/ 6-10
CSU Atlassib Sibiu – CS Energia Rovinari 2/6-10
SCM Universitatea Craiova – BC Timba Timişoara 1/11-15
CS Dinamo Bucureşti – “U” Mobitelco BT 2/ 16-20
BCM U Piteşti – CSM Oradea 2/ 6-10
CSU Ploieşti – Farul Constanţa 1/+21
BC Timişoara – BC Mureş Tg Mureş 2/ 1-5
Gaz Metan Mediaş – CSŞ Giurgiu 1/11-15
BC Miercurea Ciuc – CSM Bucureşti 2/ 16-20
CSU Atlassib Sibiu – CS Energia Rovinari 1/11-15
SCM Universitatea Craiova – BC Timba Timişoara 1/11-15
CS Dinamo Bucureşti – “U” Mobitelco BT 2/ +21
BCM U Piteşti – CSM Oradea 2/ 6-10
CSU Ploieşti – Farul Constanţa 1/+21
BC Timişoara – BC Mureş Tg Mureş 1/6-10
Gaz Metan Mediaş – CSŞ Giurgiu 1/16-20
BC Miercurea Ciuc – CSM Bucureşti 2/11-15
CSU Atlassib Sibiu – CS Energia Rovinari 1/6-10
SCM Universitatea Craiova – BC Timba Timişoara 1/16-20
CS Dinamo Bucureşti – “U” Mobitelco BT 2/+21
BCM U Piteşti – CSM Oradea 1/1-5
CSU Ploieşti – Farul Constanţa 1/16-20
BC Timişoara – BC Mureş Tg Mureş 2/1-5
Gaz Metan Mediaş – CSŞ Giurgiu 1/16-20
BC Miercurea Ciuc – CSM Bucureşti 1/1-5
CSU Atlassib Sibiu – CS Energia Rovinari 1/6-10
SCM Universitatea Craiova – BC Timba Timişoara 1/11-15
CS Dinamo Bucureşti – “U” Mobitelco BT 2/+21
BCM U Piteşti – CSM Oradea 1/1-5
CSU Ploieşti – Farul Constanţa 1/+21
BC Timişoara – BC Mureş Tg Mureş 1/6-10
Gaz Metan Mediaş – CSŞ Giurgiu 1/11-15
BC Miercurea Ciuc – CSM Bucureşti 2/6-10
CSU Atlassib Sibiu – CS Energia Rovinari 1/11-15
SCM Universitatea Craiova – BC Timba Timişoara 1/16-20
CS Dinamo Bucureşti – “U” Mobitelco BT 2/+21
BCM U Piteşti – CSM Oradea 2/6-10
CSU Ploieşti – Farul Constanţa 1/16-20
BC Timişoara – BC Mureş Tg Mureş 1/ 1-5
Gaz Metan Mediaş – CSŞ Giurgiu 1/11-15
BC Miercurea Ciuc – CSM Bucureşti 2/ 6-10
CSU Atlassib Sibiu – CS Energia Rovinari 1/6-10
SCM Universitatea Craiova – BC Timba Timişoara 1/11-15
CS Dinamo Bucureşti – “U” Mobitelco BT 2/ 16-20
BCM U Piteşti – CSM Oradea 1/ 1-5
CSU Ploieşti – Farul Constanţa 1, +21
BC Timişoara – BC Mureş Tg Mureş 2, 1-5
Gaz Metan Mediaş – CSŞ Giurgiu 1, +21
BC Miercurea Ciuc – CSM Bucureşti 2, 11-15
CSU Atlassib Sibiu – CS Energia Rovinari 1, 11-15
SCM Universitatea Craiova – BC Timba Timişoara 1, 16-20
CS Dinamo Bucureşti – “U” Mobitelco BT 2, +21
BCM U Piteşti – CSM Oradea 2, 1-5
CSU Ploiesti–Farul Constanta 1/+21
BC Timisoara–BC Mures 1/6-10
Gaz Metan Medias – CSS Giurgiu 1/16-20
BC Miercurea Ciuc – CSM Bucuresti 2/+21
CSU Sibiu – CS Energia Rovinari 1/6-10
SCMU Craiova – BC Timba Timisoara 1/16-20
CS Dinamo–“U” Cluj 2/+21
BCMU Pitesti–CSM Oradea 2/11-15
CSU Ploieşti – Farul Constanţa 1/+21
BC Timişoara – BC Mureş Tg Mureş 2/1-5
Gaz Metan Mediaş – CSŞ Giurgiu 1/16-20
BC Miercurea Ciuc – CSM Bucureşti 2/11-15
CSU Atlassib Sibiu – CS Energia Rovinari 1/6-10
SCM Universitatea Craiova – BC Timba Timişoara 2/11-15
CS Dinamo Bucureşti – “U” Mobitelco BT 2/+21
BCM U Piteşti – CSM Oradea 1/1-5
CSU Ploieşti – Farul Constanţa 1/ + 21
BC Timişoara – BC Mureş Tg Mureş 2/ 11-15
Gaz Metan Mediaş – CSŞ Giurgiu 1/6-10
BC Miercurea Ciuc – CSM Bucureşti 2/ 1-5
CSU Atlassib Sibiu – CS Energia Rovinari 2/6-10
SCM Universitatea Craiova – BC Timba Timişoara 1/ + 21
CS Dinamo Bucureşti – “U” Mobitelco BT 2/ +21
BCM U Piteşti – CSM Oradea 1 / 6-10
CSU Ploieşti – Farul Constanţa 1/+21
BC Timişoara – BC Mureş Tg Mureş 1/ 11-15
Gaz Metan Mediaş – CSŞ Giurgiu 1/1-5
BC Miercurea Ciuc – CSM Bucureşti 1/ 1-5
CSU Atlassib Sibiu – CS Energia Rovinari 2/1-5
CS Dinamo Bucureşti – “U” Mobitelco BT 2/ +21
BCM U Piteşti – CSM Oradea 1/ 6-10
Pe castigatorul concursului in tur il rog sa imi trimita un mail cu MARIMEA tricoului si a sortului pe care o doreste! multumesc
daca azi bate muresul, atunci toate echipele din ardeal vor cistiga in aceasta etapa
dar de ce nu afisati pronosticul?,valabil si pentru florina,mircea …….
NU am inteles nimic din intrebarea/afirmatia ta. Uitem nu postam pentru ca nu vrem sa participam la concursul din retur. E vreo problema ?
Aleedi, eu intr-adevar nu am mai pus de multa vreme, dar pun din etapa viitoare. Promit.
Oricum vrem sa dinamizam, sa discutam mai multe despre baschet…
Acum sint in tratative sa vedem ce premii punem la bataie pentru retur si mai vreau ceva: poate, la sfîrșit de campionat, sau undeva în acest an, să ne și vedem cu toții, dacă se poate. Poate facem o întîlnire.
Ar fi fain sa ne intilnim cu totii , dar la cati mureseni joaca la acest concurs cel mai profitabil ar fi sa ne intilnim in tg mures .
poate la meciul u mobitelco cluj-napoca- bc.mures,de la inceputul lui martie
ne organizam si facem cumva sa fie bine.
o sa va rog ca pe mailul lui ovi tebu (cel care se va ocupa în retur de acest concurs) sau direct aici, pe blog, la rubrica CONTACT, să ne spuneți care din ce oraș sînteți, ca să ne putem face un plan. sigur vom găsi o variantă de a ne întîlni, ne gîndim cum să facem ca să nu stricăm nimănui planurile.
Inceput echilibrat la pronosticuri, am facut un clasament in timp real si inaintea meciului de la Timisoara sunt 3 cu 12 puncte, alti 3 cu 11 puncte si unul cu 10 puncte.
Eu sunt din Tg Mures, aici nu e bine daca sciem de unde suntem,trebuie sa trimitem obligatoriu pe email?
nu, e ok si aici, normal…
Daca bine am calculat, e un clasament neoficial: Pmc32, Tebu, Tosa cu 13 puncte, Andra, Danb, Ovicoto cu 12 puncte, Panda2004 cu 11 puncte, Aleedi, Laci cu 10 puncte, Mihai si Jazzy cu 9 puncte, Pop, Sorin A, Zkadar, Bontzi, Videsz cu 8 puncte si Ramura cu 5 puncte.