Am citit această știre azi, de dimineață:
„Tony a devenit joi oficial jucător liber de contract, după ce Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor (CSL), din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal a ratificat întreruperea angajamentului dintre nigerian şi clubul Petrolul Ploieşti. Mai mult, clubul condus de Florian Walter a fost obligat la plata restanţelor financiare în valoare de 12.000 de euro. Fotbalistul va fi înregistrat azi la Liga Profesionistă, urmând să aibă drept de joc pentru „U”.”
Acuma vă întreb pe voi, că eu nu înțeleg: Florian Walter a fost obligat să îi plătească lui Tony ăsta restanțele pentru cît timp nigerianul a jucat la Ploiești, da? Adică Tony a cîștigat la comisii în fața lui Walter…Iar apoi, foarte logic, Tony a avut de ales între 17 echipe la care să se transfere și ce s-a gîndit el, hai să fug undeva unde nu mai este patron Florian Walter, ca nu cumva să mai pățesc ce am pățit la Ploiești, să joc fără să fiu plătit. Și atunci a ales Universitatea Cluj.
Ok, uite că scriind lucrurile astea le-am și înțeles.
Atunci, bine. E clar acum.
