Doar câştigătoarea de anul trecut, Cehia, a reuşit să se impună ieri în ambele meciuri de simplu. În schimb, a pierdut azi la dublu în 3 seturi şi prima semifinalistă se va decide abia mâine în capitala singurul stat asiatic prezent în această fază a competiţiei. Jan Hajek a jucat ieri pentru oaspeţi în primul meci, trecând în 3 seturi de Mikhail Kukushkin, iar Lukas Rosol l-a întors de la 0-1 la seturi pe Andrey Golubev. Azi s-au întâlnit Yuriy Schukin/Andrey Golubev şi Radek Stepanek/Jan Hajek, cazacii având nevoie de numărul minim de seturi pentru a reduce din handicap. Rosol – Kukushkin e primul meci de mâine, iar aşteptările sunt ca Cehia să închidă confruntarea prin această întâlnire.
În Canada – Italia s-au impus favoriţii, adică Andreas Seppi (3-2 cu Vasek Pospisil, de la 0-2 la seturi) şi Milos Raonic (3-0 cu Fabio Fognini). Nestor şi Pospisil ar trebui să treacă astăzi de Bracciali şi Lorenzi, asta deşi primul italian este un obişnuit al jocului de dublu. Raonic – Seppi şi Pospisil – Fognini sunt meciurile de duminică. Dacă s-ar fi tras la sorţi în ordinea inversă şi în cazul unei victorii a lui Fognini, am fi putut avea un decisiv interesant între Raonic şi Seppi, foarte apropiaţi în clasamentul ATP.
Şi SUA – Serbia e 1-1, Djokovic (3-0 cu Isner) şi Querrey (3-2 cu Troicki) aducând punctele aşteptate. Fraţii Bryan sunt mari favoriţi azi la dublu în faţa perechii Bozoljac/Zimonjic, iar duminică am putea avea un decisiv între Isner şi Troicki. Asta, bineînţeles, dacă Djokovic va trece de Querrey în primul meci.
În Argentina – Franţa, disputat pe zgura din capitala sud-americană, am avut două meciuri identice ca număr de seturi ca şi în SUA – Serbia. Tsonga a trecut de Berlocq, un jucător redutabil pe zgură, cu 3-2, iar Juan Monaco l-a executat în 3 seturi pe Gilles Simon. Franţa rămâne favorită, deoarece în meciul de dublu par a fi superiori. Se vor întâlni azi perechile Nalbandian/Zeballos şi Llodra/Benneteau.
