Weekend-ul 5-7 aprilie programează sferturile de finală ale Grupei Mondiale, în acelaşi timp cu turul 2 al Grupei I şi implicit cu meciul România – Olanda. La Vancouver, Boise, Buenos Aires şi Astana se va decide careul de aşi al Cupei Davis 2013, semifinalele fiind programate la jumătatea lunii septembrie. Trei nume importante lipsesc din loturile celor 8 echipe, şi anume Juan Martin del Potro (Argentina), Tomas Berdych (Cehia) şi Janko Tipsarevic (Serbia).
Canada – Italia (Raonic, Pospisil, Dancevic, Nestor – Seppi, Fognini, Lorenzi, Bolelli). Meciul se va juca în aceeaşi sală în care gazdele au învins Spania în primul tur. Favoriţi sunt canadienii datorită numărului 16 ATP, Milos Raonic, dar şi a perechii de dublu din care va face parte Daniel Nestor, locul 6. Canada e pentru prima dată în sferturi, iar duelul de la Vancouver constituie o premieră pentru Cupa Davis. În turul anterior, Raonic a adus Canadei punctele aşteptate, iar Dancevic a obţinut o victorie mare la Marcel Granollers. De cealaltă parte, Fabio Fognini a fost eroul italienilor, revenind de la 0-1 la seturi în meciul 5 cu Ivan Dodig. Victoriile lui Marin Cilic nu s-au dovedit a fi de folos pentru echipa Croaţiei. Revenind la Canada – Italia, meciul vedetă se anunţă a fi cel dintre Raonic şi Andreas Seppi (18 ATP).
SUA – Serbia (Querrey, Isner, Bryan, Bryan – Djokovic, Troicki, Bozoljac, Zimonjic). Cu fraţii Bryan favoriţi la dublu şi două puncte, decamdată virtuale, aduse de Djokovic, disputa se anunţă cea mai echilibrată din sferturi. Aş tinde să cred că americanii sunt favoriţi. Duelul decisiv ar putea fi Sam Querrey – Viktor Troicki sau John Isner – Viktor Troicki.
Argentina – Franţa (Monaco, Zeballos, Berlocq, Nalbandian – Tsonga, Gasquet, Benneteau, Llodra). Terenul propriu şi suprafaţă de zgură înclină uşor balanţa în favoarea Argentinei, dar Franţa pleacă favorită datorită valorii net superioare a primilor doi jucători. Deşi a adus două puncte ţării sale la meciul cu Germania, Juan Monaco e în scădere mare de formă, el pierzând în primul tur la ultimele 4 turnee jucate.
Kazahstan – Cehia (Kukushkin, Korolev, Golubev, Schukin – Stepanek, Rosol, Hajek, Minar). A doua întâlnire pe zgură va aduce campioana din 2012 în capitala asiatică fără principalul om, Tomas Berdych. Cu toate acestea, Stepanek şi Rosol ar treui să tranşeze meciul în favoarea oaspeţilor. Cazacii au clasări foarte slabe în clasamentul ATP, chiar şi Kukushkin fiind în afara top 150.
Mai trebuie menţionat că primele două meciuri vor avea loc pe hard şi că până în momentul de faţă nu s-au tras la sorţi meciurile şi ordinea disputării lor.
