Era etapa a XX-a, atunci cînd U pierdea acasă, 0-1 cu Steaua. De atunci însă, Universitatea nu a mai pierdut. Adică de 6 etape. În acest interval a făcut un 1-1 la Constanța, a bătut Severinul cu 1-0, a remizat la Brașov, 0-0, a bătut Concordia, 1-0, a cîștigat la Astra, cu 2-1 iar acum a remizat la Dinamo, 1-1. Sînt 12 puncte în 6 etape. Trei victorii și trei remize, doar 3 goluri primite.
Universitatea are acum 29 de puncte, e pe locul 12, loc pe care nu îl poate pierde nici după disputarea ultimelor trei meciuri ale etapei.
Vineri, pe 19 aprilie, U va juca acasă, cu Mediașul. După o absență lungă din fața propriilor spectatori (știindu-se faptul că meciurile cu Severin și Concordia s-au jucat fără fani), echipa va putea avea și alți susținători în tribune în afară de femei și copii.
E de așteptat ca tribunele stadionului să se umple și starea de normalitate să se instaureze, încet, la Universitatea. Din toate punctele de vedere. Este pentru prima oară, după mult timp, cînd jucătorii din teren reușesc să ne predea, tuturor, o lecție cu care altă dată eram obișnuiți: aceea că Universitatea nu este victimă nicăieri.
Cărțile se joacă acum altundeva.
În teren s-a făcut demonstrația.
Așteptăm restul…
2 comentarii
Ca de obicei, Ovidiu, punctat corect!
Asa am spus si eu :
http://calhoonsblog.wordpress.com/2013/04/14/se-poate-naste-o-mare-echipa/
Doamne ajuta!
Cred ca aceste punctari, apeluri, observatii elegnate, indemnuri, mustrari, etc., nu sunt receptate unde trebuie: o mare masa de ‘suporteri’ care se dau „U” – isti NU au realizat cat de mult rau pot face Clubului pe care spun ca il iubesc. Ce este si mai trist e faptul ca ‘formatori de opinie’, care isi spun tot „U” -isti, inoculeaza violenta si o incurajeaza in manifestarile acestei multimi dezorientate. DIstrandu-se, alimentandu-si orgoliul de a manipula. De a mana in lupta. Impotriva cui ? Oricui, n-are importnata !