În perioada 2-9 iunie, în incinta Activ Club din Arad, se va desfăşura cea de-a III-a ediţie a Turneului Internaţional de tenis BRD Arad Challenger, care face parte din categoria ATP Challenger Tour, turneu dotat cu premii în valoare totală de 30.000 € plus ospitalitate.
Jucătorii români Marius Copil, Adrian Ungur şi Victor Crivoi s-au calificat pe tabloul principal al BRD Arad Challenger.
Primii doi favoriţi sunt Tobias Kamke (Germania, 77 ATP) şi Adrian Ungur (96 ATP), urmaţi de Guillaume Rufin (Franţa, 104 ATP), Joao Souza (Brazilia, 113 ATP), Marius Copil (134 ATP), Flavio Cipolla (Italia, 139 ATP), Daniel Munoz-De La Nava (Spania, 144 ATP) şi Malek Jaziri (Tunisia, 158 ATP).
Meciurile tabloului de calificări au loc în zilele de 2 şi 3 iunie, urmând ca pe 4 iunie să ia startul primul tur de pe tabloul principal. Tragerea la sorţi a tabloului principal va avea loc duminică – 2 iunie, ora 13:00.
Jucătorul clujean Patrick Ciorcilă a primit un wild-card pe tabloul principal din partea organizatorilor.
1 comment
asta e un super turneu de tenis. 8 jucatori din primii 150. m-am uitat pe lista de jucatori la futures-ul de 15k de la Bacau si sunt cativa jucatori in primii 200. La cluj se va organiza un future tot de 15 mii in iunie dar pe lista sunt doar jucatori sub locul 250 atp. ma intreb pe cand intram si noi macar la concurenta cu orase ca bacaul.