În pofida ploii care a căzut pe tot parcursul dimineții, organizatorii au reușit să programeze toate partidele contând pentru turul I al tabloului de simplu, precum și meciurile din programul de dublu, Banca Transilvania Open 2013.
Printre cele mai interesante meciuri ale zilei, la Futures-ul de 10.000 de dolari găzduit de Winners Tennis Club, a fost cel dintre favoritul turneului, francezul Florian Reynet (314 ATP) – foto 1, și austriacul Lukas Jastraunig (679 ATP). După o partidă spectaculoasă care a durat aproape trei ore, Jastraunig a reușit surpriza, și l-a învins pe Reynet cu scorul 7-6(3), 6-7(3), 6-3.
Tot astăzi au jucat și cei doi clujeni rămași în cursă, Ciprian Porumb jr. și Patrick Ciorcilă. Primul l-a întâlnit pe câștigătorul de anul trecut, polonezul Marcin Gawron, un adversar redutabil. Pornit cu șansa a doua, Ciprian a făcut față cu brio mult mai puternicului său adversar, conducând în primul set chiar și cu 5-1. Polonezul a avut o revenire spectaculoasă, s-a intrat în tie-break, acolo unde Porumb a ratat o minge de set, oponentul său adjudecându-și apoi prima manșa cu scorul de 7-6(8). Finalmente, Gawron s-a impus cu scorul de 7-6(8), 6-2.
Foarte așteptată a fost și partida de dublu a celuilalt clujean, Patrick Ciorcilă – foto 2, care, alături de sârbul Laslo Djere, au jucat împotriva cuplul Kraila/Marasin. Dacă primul set l-au cedat cu 3-6, Cioriclă și Djere și-au revenit în cel de-al doilea și nu s-au mai oprit până și-au asigurat calificarea în semifinale. Perechea Ciorcilă/Djere s-a impus cu scorul 3-6, 6-2, [10-7]. „A fost un meci strâns. Patrick și colegul său au început mai greu primul set, după părerea mea nu au fost îndeajuns de montați la meci. După aceea au revenit foarte bine, iar în super tie-break au făcut cel mai bun meci pe care puteau să-l facă, având în vedere că evoluează pentru prima dată împreună. Tot ce trebuie să facă acum e să joace cel mai bun tenis pe care-l poate juca, nu are nimic de pierdut”, a declarat Bogdan Nițescu, antrenorul lui Patrick Ciorcilă.
Iată rezultatele complete ale zilei de 15 mai:
SIMPLU
Lukas Jastraunig (AUT) – Florian Reynet (FRA) 7-6(3), 6-7(3), 6-3
Romain Arneodo (FRA) – Andriej Kapas (POL) 6-3, 7-6(4)
Alessandro Petrone (ITA) – Nicolas Reissig (AUT) 6-4, 4-6, 6-3
Teodor-Dacian Crăciun (ROU) – Marcel-Ioan Miron (ROU) 6-1, 1-6, 1-6
Dragoș Dima (ROU) – Piotr Gadomski (POL) 3-6, 2-6
Jerome Inzerillo (FRA) – Constantin Belot (FRA) 7-5, 7-5
Laslo Djere (SRB) – Stephan Hoiss (GER) 6-1, 6-1
Marcin Gawron (POL) – Ciprian Alexandru Porumb (ROU) 7-6(8), 6-2
Kristijan Mesaros (CRO) – Ljubomir Celebic (MNE) 6-2, 6-1
Vasile Antonescu (ROU) – Maxime Chazal (FRA) 2-6, 6-4, 4-6
Pirmin Haenle (GER) – Yannik Reutr (BEL) 1-6, 5-7
AICI puteți accesa tabloul complet de simplu!
DUBLU
Gawron (POL)/Kapas (POL) – Antonescu (ROU)/Ionita (ROU) 6-1, 6-2
Ciorcilă (ROU)/Djere (SRB) – Kraila (ROU)/Marasin (ROU) 3-6, 6-2, [10-7]
AICI puteți accesa tabloul complet de dublu!
AICI puteți accesa programul complet al zilei de joi, 16 mai, la Banca Transilvania Open 2013.