Am aflat, stupefiat, că marele Ștefănescu s-a sinucis. Îmi amintesc cum venea la noi acasă Adi Bîlc, un mare fan al Universității Craiova și mă teroriza cu Ștefănescu ăsta: să-l urmăresc, să număr de cîte ori greșește într-un meci (adică să urmăresc cum de fapt nu greșește niciodată), de ajunsesem să urăsc povestea asta. Apoi, cu timpul, cînd m-am dumirit și eu cum stă treaba cu fotbalul, l-am admirat din cale afară pe acest fundaș, un libero complet (că așa îi zicea pe atunci acestui post, libero).
Dincolo de amănunte, de meciuri celebre sau eșecuri profesionale, care sînt sigur că vor invada media în următoarele cîteva zile, rămîne în amintirea mea profilul cvasi-perfect de sportiv pe care acest jucător l-a întruchipat.
Exact, sobru, elegant, dedicat, un căpitan adevărat acest Ștefănescu.
Un mare fotbalist. Un foarte mare fotbalist.
Întreaga Craiovă e în suferință. Și se poate spune că toți românii care l-au cunoscut și l-au văzut jucînd au vărsat azi o lacrimă. Iar cei care nu l-au văzut n-au avut decît de pierdut. Pentru că, de la Ștefănescu încoace, puțini căpitani adevărați s-au mai născut.
2 comentarii
Dumnezeu sa te odihneasca in pace, MINISTRULE !
N-am apucat sa-l vad jucand,dar fiind fan FC U Craiova(NU CS) are tot respectul meu pentru ce-a facut pentru STIINTA