Ciprian Porumb jr., clujeanul care a revenit în clasamentul ATP după o perioadă de absență din circuit, s-a calificat din nou pe tabloul principal al unui turneu futures, de data aceasta în Serbia, la Novi Sad (10.000 de dolari).
Porumb l-a învins azi cu 7-6 (6), 7-6 (3) pe Matej Sabanov (Croația), după un meci care a durat aproape două ore și jumătate. Românul a cîștigat primul set la tie-break, apoi în setul secund se părea că va avea o misiune mai ușoară. A avut 3-0, 4-1 și 5-2, dar croatul a reușit să împingă din nou setul în tie-break. Aici, Porumb s-a impus cu 7-2 și s-a calificat astfel pe tabloul principal, așteptîndu-și acum adversarul din primul tur (în această seară va avea loc tragerea la sorți).
Din calificări a acces pe tabloul principal un alt român, Vasile Antonescu, cel care l-a învins azi în turul trei al calificărilor pe Besir Durguti (Macedonia), scor 6-4, 6-3. Vor fi, așadar, trei români pe tablou, alături de cei doi fiind și Dacian Crăciun, pe poziția a 13-a pe lista jucătorilor direct acceptați.
1 comment
Ciorcila a luat pauza saptamana asta ?